Ştirea zilei

FOTO/VIDEO: I-au săltat mascații! Bărbații care au pretins că vor să verifice apometre și au furat din locuința unui albaiulian, au fost arestați preventiv

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliţiştii din Alba Iulia, sprijiniţi de poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, au reţinut 3 persoane bănuite de comiterea unui furt dintr-o locuinţă din Alba Iulia, în care au pătruns folosindu-se de calităţi false. Cei 3 bărbaţi i-au spus proprietarului că sunt angajaţi ai unei companii de apă şi, profitând de neatenţia sa, au sustras un laptop şi o sumă de bani, cauzând astfel un prejudiciu de circa 5.000 de lei.

10410115_10152610199161003_7383060559531873168_nUPDATE:La data de 12.02.2015, Z.T., de 44 de ani, S.T., de 36 de ani şi K.C., de 23 de ani, cei 3 bărbaţi din Bonţida, judeţul Cluj, cercetați pentru furt calificat şi complicitate la furt calificat, au fost prezentaţi Parchetului de pe Lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă. Unitatea de Parchet a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale iar faţă de K.C. a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. Z.T. şi S.T. au fost prezentaţi Judecătoriei Alba Iulia care a dispus arestarea lor preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate”, precizează reprezentantul IPJ Alba.

În fapt, în după amiaza zilei de 11 februarie a.c., Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către un tânăr cu privire la faptul că în jurul orei 15.00, în timp ce în locuinţă se afla doar bunicul său, în vârstă de 81 de ani, la uşa apartamentului au sunat doi bărbaţi care s-au recomandat ca fiind angajaţi ai societăţii de apă – canal cerând să li se permită accesul în apartament pentru a face verificări cu privire la calitatea apei de la obiectele sanitare din baie.

În aceste împrejurări şi profitând de neatenţia vârstnicului, cei doi bărbaţi au sustras un laptop precum şi 600 de euro şi 500 de lei.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia şi cu sprijinul poliţiştilor din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, persoana bănită de comiterea furtului precum şi complicii săi, au fost identificaţi şi reţinuţi pe raza municipiului Cluj Napoca.

Este vorba despre Z.T., de 44 de ani, S.T., de 36 de ani şi K.C., de 23 de ani, toţi din comuna Bonţida, judeţul Cluj, cunoscuţi cu antecedente penale care se deplasau cu un autoturism înmatriculat în judeţul Cluj.

Din primele cercetări a rezultat că în după amiaza zilei de 11 februarie, S.T. şi Z.T. au pătruns în locuinţa victimei, iar în timp ce Z.T. i-a distras atenţia vârstnicului, S.T. a sustras laptopul şi suma de bani după care au plecat cu autoturismul ce-i aştepta şi care era condus de K.C.

În cadrul activităţilor de cercetare desfășurate, poliţiştii au reușit să recupereze laptopul şi au reţinut suma de 2.500 de lei ce a fost găsită asupra celor 3 bărbaţi.

Faţă de aceştia a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 12 ianuarie 2015, să-i prezinte Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat respectiv complicitate la furt calificat.

Cercetările sunt continuate.

Pentru a nu deveni victimele unor astfel de infracţiuni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă:

Dacă sună la uşă persoane care pretind că reprezintă diverse societăţi care furnizează servicii publice (deratizare, instalaţii electrice, termice, de gaz sau apă, etc), nu le lăsaţi să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu şi dacă sunt însoţite de administratorul blocului;

Nu permiteţi accesul în locuinţă a celor care prezintă „promoţii” la diverse articole sau vând/cumpără produse;

Reţineţi semnalmentele persoanelor ce vi se par suspecte şi sesizaţi imediat poliţia.

Potrivit reprezentantului IPJ Cluj, ”trei persoane, care ar face parte din grupul infracţional specializat în furturi din locuinţe, au fost depistate ieri, 11 februarie a.c., pe raza municipiului Cluj-Napoca. Au fost identificaţi trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 44 de ani, din judeţul Cluj.

În privinţa acestora, poliţiştii au stabilit că, la data de 11 februarie a.c.,  folosindu-se de calităţi mincinoase, ar fi comis un furt dintr-o locuinţă de pe raza municipiului Alba Iulia.

Astfel, în jurul orei 18.30, autoturismul cu care se deplasau cei bănuiţi de comiterea infracţiunii, a fost interceptat şi blocat în trafic, pe Calea Turzii, din Cluj-Napoca. Întrucât persoanele din autoturism nu au colaborat la solicitarea poliţiştilor, refuzând să deschidă portierele ori să coboare din autoturism, s-a intervenit în forţă.

Cei trei bărbaţi au fost imobilizaţi şi conduşi la sediul Secţiei 4 Poliţie. Ulterior, au fost predaţi poliţiştilor de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Alba, pentru continuarea cercetărilor.

Asupra acestora, şi în autoturism, au fost găsite bunuri (circa 2.000 de lei, portmonee, telefoane mobile, laptop, etc.) a căror provenienţă urmează a fi clarificată, întrucât există suspiciunea rezonabilă că ar proveni din activităţi ilicite.

La depistarea celor trei au participat şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba. Poliţiştii clujeni continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale”.

Sursa foto: citynews.ro
VIDEO: IPJ Cluj


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

10-12 iulie 2026 | Sărbătoarea Muzicii 2026: Cetatea Alba Carolina devine, din nou, scena pe care sunetul nu are limite. Stradivarius, balet, jazz, orgă și proiecții imersive. Programul

Bogdan Ilea

Publicat

în

10-12 iulie 2026 | Sărbătoarea Muzicii 2026: Cetatea Alba Carolina devine, din nou, scena pe care sunetul nu are limite. Stradivarius, balet, jazz, orgă și proiecții imersive. Programul  Trei zile. Șase experiențe muzicale. O vioară Stradivarius, un flaut de aur, balet, jazz, orgă, projection mapping și artiști de excepție.  Aceasta este ediția 2026 a Sărbătorii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Tânărul care a atacat și a amenințat un alt tânăr pentru o sumă de bani, pe o stradă din Alba Iulia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânărul care a atacat și a amenințat un alt tânăr pentru o sumă de bani, pe o stradă din Alba Iulia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile Tânărul de 24 de ani din Alba Iulia care a agresat și amenințat un alt tânăr, pentru o sumă de bani, ieri, 3 iulie 2026, a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Accident rutier pe DN 74, în zona Meteș: O mașină a intrat în coliziune cu un parapet. Tânărul șofer nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Accident rutier pe DN 74, în zona Meteș: O mașină a intrat în coliziune cu un parapet. Șoferul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie Un accident rutier a avut loc pe DN 74, pe raza localității Meteș. Un șofer a pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat în coliziune cu un […]

Citește mai mult