(FOTO)Tabără Internaţională de Creaţie la Sebeş: ateliere de pictură, sculptură şi olărit, drumeţii, concursuri şi spectacole muzicale. Invitaţi din Cehia, Slovacia şi Ungaria
Municipiul Sebeş găzduieşte, până în data de 7 iulie 2013, Tabăra Internaţională de Creaţie, organizată de Primăria municipiului, Consiliul Local şi Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş. Ateliere de pictură, sculptură, olărit, origami, drumeţii, jocuri sportive şi distractive, spectacole de muzică folk şi populară, sunt doar câteva dintre manifestările ce se desfăşoară în cadrul acesteia.
Invitaţii au fost primiţi duminică, 30 iunie, şi cazaţi la Colegiul Naţional
„Lucian Blaga” din Sebeş iar luni, 1 iulie, a avut loc deschiderea taberei, care se desfăşoară în baza unui parteneriat încheiat între municipiul Sebeş şi alte 3 localităţi din străinătate. „La această tabără participă echipaje din 4 oraşe: Komarno (Slovacia), Komaron (Ungaria), Kralupy (Cehia) şi din municipiul Sebeş. S-au format echipaje de 7 – 8 copii din fiecare localitate, care sunt însoţite de câte doi profesori. În fiecare an, tabăra are loc în unul din cele 4 oraşe. Sebeşul a mai găzduit tabăra în urmă cu 4 ani, iar anul viitor copiii se vor întâlni la Kralupy. În cadrul turneului prin cele 4 oraşe, grupul de copii trebuie să fie acelaşi, a explicat prof. Constantin Şalapi, directorul Centrului Cultural „Lucian Blaga”.
În cursul zilei de luni, 1 iulie, copiii au vizitat obiective turistice din Sebeş şi au fost oaspeţii fabricii de îngheţată Alpin 57 Lux. Au fost pregătite atelierele de creaţie, iar participanţii au fost împărţiţi în 5 echipe, şi-au prezentat delegaţiile, dar şi ţara şi localitatea din care vin. La orele serii, a fost organizat un spectacol de muzică populară.
Programul taberei continuă cu:
Marţi – Miercuri, 2-3 iulie
Excursie la tabăra din Luncile Prigoanei
– Drumeţii, jocuri sportive, jocuri distractive, socializarea participanţilor
Joi, 4 iulie, orele 10.00 – 17.00
Ateliere:
– pictură
– pictură pe sticlă
– sculptură în lemn
– olărit
– origami
Vineri, 5 iulie, orele 10.00 – 16.00Ateliere:
– pictură
– pictură pe sticlă
– sculptură în lemn
– olărit
– origami
Ora 18.30 – Spectacol muzică folk
Sâmbătă, 6 iulie
Ora 10.30 – Excursie la Alba Iulia – Vizitarea Cetăţii Alba Carolina
Ora 16.00 – Grădina „Leu”
– Cină preparată de participanţi – „Tocăniţă la ceaun” – mâncare tradiţională
Spectacol muzică uşoară
Duminică, 7 iulie
– Plecarea invitaţilor
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]




















