Curier Județean

FOTO: Ziua Armatei, marcată și la Sebeș. Imnuri de fanfară, depunere de coroane și slujbe religioase dedicate eroilor căzuți la datorie

Ioana Oprean

Publicat

în

Autorităţile publice locale din Municipiul Sebeş au organizat miercuri, 25 octombrie 2017, o serie de manifestări dedicate Zilei Armatei Române.

Petrecerea Divorțaților

La Petreşti, începând cu ora 10.00, au fost depuse coroane de flori la monumentul comemorativ situat în curtea bisericii ortodoxe. De asemenea, la monumentul dedicat eroilor neamului aflat în incinta cimitirului ortodox din cartierul M. Kogălniceanu (Sebeş), a avut loc un alt ceremonial de depunere de coroane.

Evenimentele au fost completate de slujbe religioase dedicate eroilor căzuţi la datorie, iar fanfara din Petreşti a contribuit la aceste manifestări de omagiere prin prestaţia pe care a oferit-o asistenţei, dând astfel o notă distinctă evenimentului. Au fost prezenţi, din partea autorităţilor publice locale – primarul Municipiului Sebeş, Dorin Nistor și viceprimarul municipiului, Adrian Bogdan, reprezentanți ai unităților militare din municipiul Sebeș, precum și membri ai comunității locale.

Primarul municipiului Sebeş, Dorin Nistor, transmite un mesaj de felicitare tuturor cadrelor militare active sau în rezervă şi doreşte să evoce semnificaţia momentului:

„În numele Primăriei şi al Consiliului Local al Municipiului Sebeş, alăturându-ne astfel întregii comunităţi, doresc să îmi exprim preţuirea pentru instituţia Armatei Române şi pentru toţi cei care o reprezintă cu onoare, precum şi recunoştinţa pentru aceşti bravi eroi căzuţi la datorie. Vom păstra pentru totdeauna în memorie exemplul lor  de dăruire.”

[nggallery id=4752]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult

Curier Județean

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]

Citește mai mult