Sport

FOTO: Volei Alba Blaj – Știința Bacău 3-1! Campionatul s-a relansat, luptă incendiară pentru titlu CSM Tîrgoviște a învins în deplasare pe CSM București!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj a învins în Sala “Timotei Cipariu”, Știința Bacău, scor 3-1 (23-25, 25-19, 25-23, 25-19), luându-și astfel revanșa în fața echipei care i-a produs în urmă cu o lună, mai precis în 18 februarie, un eșec ce cântărește enorm în economia stagiunii.

Lupta pentru titlu s-a relansat după ce CSM Tîrgoviște a învins 3-2 în deplasare pe CSM București, care acum tremură, mai având numai 3 puncte avans față de echipa din „Mica Romă”!!! În aceste condiții, partida de lângă Turnul Chindiei, CSM Tîrgoviște – Volei Alba Blaj este una de o importanță extremă!!!

Un meci al suferinței, istovitor, în care Știința a dat o replică serioasă, deținătoarea titlului având mult de tras pentru a câștiga toate punctele, după ce a fost condusă cu 1-0, iar Bacăul s-a predat greu.

*Darko Zakoc: “N-am jucat așa cum ne-am dorit”

N-am jucat așa cum ne-am dorit, în continuare facem multe greșeli. Importantă este însă victoria și faptul că am luat toate cele trei puncte, mai ales că în săptămâna aceasta ne-am confruntat cu o problemă medicală a Anei Cleger. Ne vom bate în continuare la campionat, deși la Tîrgoviște va fi foarte dificil”, a declarat antrenorul Darko Zakoc. “Meritam un al doilea set, după modul cum am evoluat. Le-am spus fetelor înainte de meci să joace cât pot mai bine, să nu ne facem de râs. Știam ce forță avem în față și ne-am ridicat la înălțimea unui adversar extrem de puternic. Cheia jocului a fost serviciul, adversarele au servit mai bine. De asemenea a contat mult că a intrat Cleger, cred că fără ea Blajul avea probleme mari. Camipionatul se joacă în continuare”, a precizat Florin Grapă, antrenorul oaspetelor.

*Duș rece în primul set

Parcă în preungirea precedentului joc direct, Blajul a debutat șovăielnic în meci, Știința Bacău dominând startul jocului. La 11-16, intră Moellers în teren, în speranța stopării iureșului. Scorul se strânge oarecum, la 14-18 Zakoc apelează și la „vedeta” Cleger, publicul simte momentul dificil, speră, scorul se strânge, începe să funcționeze și blocajul, însă este doar o iluzie, vizitatoarele fructifică a doua minge de set.

În al doilea set, echipa din „Mica Romă”, cu Moellers și Cleger rămase în teren, joacă la altă turație și se află în prmanență la concducere, având 8-5 la primul time-out tehnic. Bacăul nu renunță pune probleme, se apropie la 12-13, însă amfitrioanele s-au descătușat, s-au distanțat încet 16-13 și au reușit să egaleze, după ce au câștigat setul la 19.

În continuare disputa este echilibrată, niciona dintre combatante nerenunțând. A fost rândul Bacăului să preia ințiativa, conducând cu 8-5. Vizitatoarele s-au aflat mareu în față, Blajul reușind să egaleze la 15 și apoi la 16. Se merge cap la cap, campioaa avân un minim avantaj 18-17. Suspansul se păstrează, la 21-21 Grapă cere time-out tehnic, sala este în picioare, iar Cleger face 23-21! Se ajunge la 24-22, dar Bacăul salvează prima minge de set

Blajul trece momentul critic, începe bine obligându-l pe antrenorul advers să ceară time-out la 0-3. Efectele s-au văzut, Bacăul a egalat, fiind rândul lui Zakoc să ceară time-out la 3-3, Ciocian punând probleme cu serviciul, iar 3-0 se ajunge la 4-7, cu trei puncte la rând ale oaspetelor, la primul time-out tehnic scorul fiind 5-8. Se face 5-10, reintră Barakova, iar Cleger reaprinde speranțele. Fiecare fază este intensă, întrucât dacă Bacăul ar fi câștigat setul ar fi adjudecat un punct, caz în care șansele Blajului la titlu ar fi devenit teoretice. Iarăși cubaneza Cleger a luat meciul pe cont propriu, Blajul a egalat la 14, însă la al doilea time-out tehnic era condusă cu 16-15.  Libero-ul advers Mihaela Albu primește o minge în figură, Blajul revine la conducere având 18-17 și 19-18, dar iarăși intervine egalitatea 19-19! Aquino este excelentă la serviciu și se ajunge la 23-19!

La precedenta întâlnire, la Bacău, campioana și-a diminuat drastic șansele la titlu, după ce a suferit a treia înfrângere stagională! Atunci Volei Alba Blaj și-a întrerupt, tocmai când avea mai mare nevoie să nu piardă puncte, seria de 11 victorii împotriva băcăuancelor, dintre cale ultimele 5 cu același scor 3-0, pierzând după trei ani și o lună în fața Științei!  În runda următoare, campioana are meci extern cu CSM Tîrgoviște, sâmbătă, 24 martie, la ora 14.30, ultima reprezentație din turul fazei secunde.

Au evoluat pentru Blaj: Petya Barakova – Adina Salaoru, Mariana Aquino, Aleksandra Crncevic, Nneka Oniejekwe, Slavina Koleva – Selime Ilyasoglu (libero); au mai jucat Lena Moellers, Ana Cleger; Ramona Rus, Lynda Morales, Andreea Tamaş. Antrenori: Darko Zakoc și Stefan Ljubicic.

[nggallery id=5320]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Miercuri, CSO Voluntari – Volei Alba Blaj, în sferturile de finală ale Cupei CEV | Campioana, cu spatele la zid! Rivala, favorită la calificare

Dan HENEGAR

Publicat

în

Miercuri, CSO Voluntari – Volei Alba Blaj, în sferturile de finală ale Cupei CEV | Campioana este cu spatele la zid! Rivala favorită la calificare Miercuri, 25 februarie, de la ora 19.00, se dispută manșa retur al sfertului de finală românesc din Cupa CEV, dintre CSO Voluntari și Volei Alba Blaj (direct la TVR 3). […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Larisa Ardean, atletă la CS Unirea Alba Iulia, campioană națională pentru al cincilea an consecutiv în proba de marș

Ioana Oprean

Publicat

în

Atleta CS Unirea Alba Iulia, Larisa Ardean, campioană națională pentru al cincilea an consecutiv în proba de marș Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare, la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, pregătită de antrenorul Gabriel Avram, a câștigat în manieră categorică proba de 3.000 de metri marș din cadrul Campionatelor Naționale de Atletism, […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | Răzvan Trif, jucătorul din Jidvei, gol senzațional marcat în SuperLiga de fotbal: Execuție de clasă de la mare distanță!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Răzvan Trif, jucătorul din Jidvei, gol senzațional marcat în SuperLiga de fotbal: Execuție de clasă de la mare distanță, în partida FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Hermannstadt! Jidveianul Răzvan Trif a marcat un gol senzațional în SuperLiga de fotbal, la meciul său cu numărul 150 pe prima scenă.  Reușita s-a consemnat, luni, 23 februarie 2026, […]

Citește mai mult