FOTO: Volei Alba Blaj, duel de foc cu rivala CSM Târgoviște în semifinalele Cupei României, după 3-0 cu Medicina Tg. Mureș!
Volei Alba Blaj, campioana României, s-a calificat în semifinalele Cupei României, unde va întâlni marea rivală CSM Târgoviște, după 3-0 (25-9, 25-16, 25-19) cu Medicina Tg. Mureș, competiția disputându-se în aceste zile la Cluj-Napoca.
Practic mâine, în duelul de la ora 14.00 (direct la TVR 3), se poate vorbi despre finala din semifinale, un duel incendiar între pretendentele la câștigarea campionatului în această ediție, învingătoarea fiind favorită la câștigarea trofeului, în cealaltă semifinală se vor întâni Știința Bacău și Dinamo București.
Meciurile din penultimul act sunt prevăzute sâmbătă, de la ora 14.00 (direct la TVR 3) și 1700 (direct la TVR Cluj), iar finala este duminică, la ora 14.00 (pe TVR 3).
A fost cel mai disproporționat joc din cadrul sferturilor de finală, în care Medicina Tg. Mureș a ajuns întrucât CS Medgidia nu s-a prezentat din cauza cazurilor de coronavirus din efectiv. Volei Alba Blaj s-a impus lejer, în doar 61 de minute, fără a apăsa pe accelerație, conducând în permanență, echilibrat fiind doar setul al treilea, în prima sa parte, când mureșencele au rezistat până la 10-11. Cele mai multe puncte le-au realizat Ioan Baciu – 15 și Irina Malkova – 11
În careul de ași au mai acces Știința Bacău, CSM Târgoviște și Dinamo București.
Volei Alba Blaj, echipa ce a dominat voleiul feminin autohton în ultimii ani, cu 5 din ultimele șase 6 campionate câștigate (excepție 2018, CSM București), își propune să adauge în vitrină a treia Cupă a României, după trofeele adjudecate în 2017 (3-0 cu Știința Bacău în finală) și 2019 (3-1 în ultimul act cu CSM Târgoviște), ediții când a reușit eventul intern (cupă și campionat). Ediția 2019/ 2020 nu s-a disputat din cauza pandemiei de coronavirus.
Rapid și FC Argeș au produs primele surprize, eliminând CSO Voluntari și CSM Lugoj, o echipă în mare formă. Rezultate: *faza I: Rapid – CSO Voluntari 3-2, Belor Galați – “U” NTT Data Cluj 3-0, FC Argeș – CSM Lugoj 3-1;
*vineri, 19 februarie, faza a II-a: Rapid – Știința Bacău 0-3 (23-25, 24-26, 14-25), CSM Târgoviște – Belor Galați 3-1 (24-26, 25-17, 25-17, 25-10), ora 17.00, Medicina Târgu Mureș – Volei Alba Blaj 0-3 (9-25, 16-25, 19-25); ora 20.00 Dinamo – FC Argeș 3-1 (25-27, 25-10, 25-18, 25-21);
*sâmbătă, 20 februarie, semifinale: ora 14.00, semifinala 1 Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște (direct la TVR 3); ora 17.00, Știința Bacău – Dinamo / FC Argeș semifinala 2 (direct la TVR Cluj); *duminică, 21 februarie, finala: ora 14.00 (în direct la TVR 3).
De joi (18 februarie) până duminică (21 februarie), Federația Română de Volei organizează turneul Cupei României la volei feminin, la finalul căruia va fi cunoscută câștigătoarea trofeului ediției din acest an. Ca și în cazul întrecerii masculine, care a avut loc cu trei săptămâni în urmă (Dinamo a învins SCMU Craiova, scor 3-1), și această competiție va avea loc tot în sistem turneu, o premieră în istoria ei. Semifinalele și finala vor fi televizate în direct pe TVR 3 sau pe TVR Cluj (o semifinală). În mod tradițional, Cupa României se disputa, în prima și a doua fază, cu partide tur-retur.
Sursa foto: CSM Volei Alba Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]