Ştirea zilei

FOTO/ VIDEO: Zeci de persoane suspectate că ar fi extras ilegal aur de la Roșia Montană, aduse la audieri, la IPJ Alba

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

O amplă anchetă privind exploatarea ilegală a zăcământului aurifer de la Roșia Montană se află în desfășurare, marți, la IPJ Alba. La sediul instituției au fost aduse zeci de persoane suspectate de săvârşirea infracțiunilor de evaziune fiscală, executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, furt calificat şi spălare de bani, prejudiciul cauzat fiind estimat la peste 600.000 de lei.

audieri aur001Marți dimineața, 160 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, cu sprijinul celor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Mureş, Cluj şi Bihor, efectuează 64 de percheziţii în judeţele Alba (59), Mureş (3), Cluj (1) şi Bihor (1), la domicilii şi la sediile unor societăţi comerciale.

Au fost găsite și indisponibilizate mai multe dispozitive artizanale de căutare a aurului, saci cu steril pregătit pentru prelucrare și aproximativ 1,5 kilograme aur.

Până la ora 12.00 au fost aduse la sediul IPJ Alba 16 persoane, din Abrud și Roșia Montană.

”În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada 2013 – 2015, 48 de persoane ar fi exploatat, fără autorizaţie, zăcământ aurifer din galerii miniere sau halde aflate în conservare. Acestea ar fi sustras, prelucrat şi comercializat produse aurifere, introducându-le fără forme legale în circuitul economic sau plasându-le la case de amanet, sub forma unor garanţii, fără returnarea sumelor de bani împrumutate. Poliţiştii vor pune în executare 48 de mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite în cauză ”, a precizat reprezentantul IPJ Alba.

”Cu ocazia perchezițiilor au fost găsite instrumente folosite în extragerea aurului, zăcământ din care se extrăgea aurul, dar și obiecte folosite pentru căutarea lui, unelte și detectoare de metale. În urma activităților de cercetare efectuate de polițiști, până în prezent s-a confiscat cantitatea de peste 1, 5 kg de aur. Se pare că suspecții exploatau acest zăcământ, extrăgeau aurul și îl introduceau în circuitul economic prin valorificare, fie la bijuterii, fie la case de amanet”, a mai precizat reprezentantul IPJ Alba.

UPDATE: În urma percheziţiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor peste 8.000 de euro, 16.000 de lei, înscrisuri, documente din care rezultă comercializarea ilegală a 4.969 grame de aur, alte documente de evidenţă şi contabile, unelte şi instalaţii folosite pentru extragerea aurului, 480 de kilograme de nisip aurifer şi aur.

De asemenea, au fost ridicate şi o armă neletală, deţinută în mod ilegal, aproape două kilograme de geluri explozive/dinamită, din categoria explozivilor civili, capse detonatoare electrice, detectoare de metale şi diverse scule folosite în activitatea infracţională.

Cu ocazia activităţilor de cercetare desfăşurate anterior în cauză, poliţiştii au confiscat peste 1.500 de grame de aur rezultat în urma extragerilor şi prelucrărilor ilegale.

45 de persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri, 3 dintre persoanele vizate nefiind găsite la domicilii, urmând ca acestea să fie audiate ulterior.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracționale, urmând să fie dispuse măsuri procedurale legale.

FOTO/ VIDEO: Alexandra MATEȘ; IPJ Alba

[nggallery id=1183]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult