Curier Județean

FOTO, VIDEO. „Târgul de povești pentru copii” – Ediția a II-a, la Alba Iulia. Prințesa Urbană, invitat special

Ioana Oprean

Publicat

în

Cea de-a doua ediție a „Târgului de povești pentru copii” și-a deschis vineri porțile, iar Alba Iulia se va transforma pentru trei zile în Capitala Micilor Cititori. Invitat special al evenimentului este Prințesa Urban.

Petrecerea Divorțaților

După succesul impresionant al primei ediții de târg de carte pentru cei mici, organizatorii și-au dorit să ducă povestea mai departe, aducând împreună într-un cadru organizat edituri ce publică adevărate comori literare adresate celor mici, precum si librării ce comercializează cele mai valoroase titluri pentru copii. 11 expozanți de renume vor aduce în fața publicului mii de cărți pentru copii.

Singura inițiativă de acest gen din țară, își propune să transforme Alba Iulia, între 11-13 octombrie, în Capitala Micilor Cititori. Pe perioada celor trei zile de târg, vor fi prezente în fața publicului cărți ce merită să întregească biblioteca fiecăruia, cărți recomandate de marea comunitate a părinților ce înțeleg importanța lecturii in viața copiilor, dar mai ales cărți care să poată fi răsfoite si achiziționate la prețuri promoționale, timp de trei zile la Alba Iulia.

Târgul se desfășoară în cadrul Muzeului Național al Unirii, Cetatea Alba Carolina, Alba Iulia și va găzdui atât expoziția cu vânzare a celor mai bune titluri editoriale, carte rară, precum si lansări de carte, invitați speciali, teatru de păpuși pentru copii, ateliere creative, atelier de înțelegere a cititului, dar și cercuri de ecologie, atrăgând atenția asupra importanței protejării mediului înconjurător.

Atelierul de înțelegere a cititului

 Sâmbătă, 12 octombrie de la ora 15:00, vă invităm la o prezentare specială, interdisciplinară, menită să ofere o imagine de ansamblu asupra modului de percepție a lecturii. Atelierul de înțelegere a cititului va prezenta din punct de vedere științific modul de funcționare a ochilor, creierului și imaginației, aducând lumină în procesele și conexiunile ce au loc în interior în momentul lecturii. Alături de specialiști în domeniu, vom afla funcționalitatea ochilor și a creierului în procesul de lectură, precum și rolul cititului în dezvoltarea imaginației, inteligențelor multiple și a dezvoltării personale.

Troc de cărți pentru copii

Pentru că ne dorim să promovăm comportamente responsponsabile față de cărți și mediul înconjurător, ne propunem să păstram permanentă grijă față de acestea. După succesul covârșitor al experienței avute la Clubul de carte ,,Cu copiii la povești“, când cărțile răscitite din bibliotecile personale ale celor mici si-au găsit noi familii iubitoare de povești, ne-am propus ca și la Târgul de carte din acest an să dăm șansa copiilor sa facă schimb de carte. Așadar, sâmbătă, 12 octombrie la ora 12:30, vă invităm la cel mai vesel Troc de cărți. Regulile sunt simple: veniți de acasă cu cel puțin o carte, maximum trei cărți pentru copii, în stare buna și fără defecte, le predați organizatorilor și primiți în schimb bilete de intrare în Troc. Pe baza lor puteți alege apoi alte cărți la schimb, dintre cele prezente.
Cu copiii la povești, cărțile își păstrează mereu valoarea și aprecierea !

Prințesa Urbană întâlnește micii cititori

Printre surprizele târgului se numără și prezența Prințesei Urbane, sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 17:00. Ioana Chicet-Macoveiciuc vine să le citeasca celor mici o carte super haioasă și va rămâne apoi la discuții cu cei mari pe tema jocului și a distracției în familie!

 Programul târgului

Programul târgului va fi după cum urmează: sâmbătă, 12.10.2019 între orele 10:00-20:00, iar duminică, 13.10.2019 între orele 10:00-12:00. Participarea este gratuită, iar pentru mai multe informații și programul complet de eveniment, vă invităm să accesați pagina Clubului de carte „Cu copiii la povești”: https://www.facebook.com/cucopiiilapovesti/.

[nggallery id=7491]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026 Pregătirile de la Alba Iulia pentru 1 Decembrie 2026 continuă și la capitolul steaguri. Palatul Principilor a realizat frecent o achiziție directă intitulată „Servicii realizare steaguri 1 Decembrie“. Cea mai spectaculoasă piesă din […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații

Lucian Dărămuș

Publicat

în

La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații Șapte perechi de boboci, probe captivante și momente artistice inspirate din universul Disney – toate promit o seară de poveste la Balul Bobocilor 2026 al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba […]

Citește mai mult

Curier Județean

Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba Un litigiu important pentru viitorul transportului public din Alba Iulia s-a încheiat, în primă instanță, cu o soluție favorabilă administrației locale. Tribunalul Alba a respins, joi, 11 noiembrie 2026 ca neîntemeiată, cererea de […]

Citește mai mult