Ştirea zilei

FOTO. VIDEO: PEISAJ DE POVESTE pe „Drumul lui Iovan” din comuna Horea. Un drum montan cu brazi încărcați de zăpadă și priveliști de basm

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO. VIDEO: PEISAJ DE POVESTE pe „Drumul lui Iovan” din comuna Horea. Un drum montan cu brazi încărcați de zăpadă și priveliști de basm

Petrecerea Divorțaților

„Drumul lui Iovan”, un drum montan de basm, un loc cu nume parcă predistinat pe care nici o descriere cu cele mai alese cuvinte nu poate exprima ceea ce imaginile de neprețuit de aici reușesc sa transmită: frumusețe, liniște, senin, relaxare, binecuvântare!

Iarna și-a făcut apariția la munte în mantia sa argintie, așezând peste toată natura un covor alb de nea. Ramurile copacilor s-au împodobit cu ghirlande ca bezeaua.

Pornind din drumul de pe Valea Arăzii ce duce spre localitatea Pătrușești, „Drumul lui Iovan” trece pe lângă Dâmbul lui Gâf, este foarte abrupt în câteva locuri, deosebit de spectaculos și traversează o zonă foarte frumoasă, fiind asfaltat până la limita dintre județele Alba și Cluj, la o altitudine de aproximativ 1.500 metri.

De unde se termină asfaltul, drumul de pământ continuă prin pădure până la locul unde s-a prăbușit, în 20 ianuarie 2014, avionul în care pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în acel tragic accident aviatic.

https://www.youtube.com/watch?v=lDju1Sc-w40&feature=youtu.be


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]

Citește mai mult