Ştirea zilei

FOTO, VIDEO: Obicei vechi de peste 100 de ani, la Micești. Hodaița, în duminica înainte de Postul Paștelui

Ioana Oprean

Publicat

în

Duminică seara, de Lăsata Secului de Postul Paștelui, la Micești, în Alba Iulia, localnicii s-au strâns cu mic cu mare și au aprins focul purificator, reînviind obiceiul de Hodaița, înainte de Postul Paștelui. Tradiția spune că, astfel, duhurile rele sunt alungate.

De luni începe postul Paștelui, iar în mai multe părți ale țării tradițiile vechi de sute de ani au reînviat. Cu toate că și-au mai pierdut din farmec, ritualurile se respectă în fiecare an.

https://youtu.be/LodMhGWCklg

Obiceiul datează de peste 100 de ani, așa spun oamenii în vârstă din Micești, erau și ei copii și își aduc aminte cu drag de prinderea postului. Aceștia se adunau în fiecare an în ajunul postului, la Hodaiță, o tradiție veche prin care erau convinși că alungă spiritele rele.

”Organizăm HODAIȚA doar pentru a reuni cât mai multă lume din comunitatea Micești și pentru a ne aduce aminte de obiceiurile locale care în ultima vreme s-au cam dat uitării, din păcate. Întindem o masă mare cu plăcinte, prăjituri, gogoși, vin, toate aduse de persoanele prezente. Ne adunăm cât mai mulți în jurul focului la povești, cum era mai demult și pe cât posibil, fără telefoane mobile“, spun organizatorii.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT În comuna Mirăslău a fost semnalată prezența a trei urși, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 22.29.  „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult