Curier Județean

FOTO-VIDEO: Munte, tradiţie şi armonie la Câmpeni, cu ocazia ”Zilei Naţionale a Traiului de Munte”

Ioana Oprean

Publicat

în

Sub sloganul ”Munte, Tradiţie, Armonie” s-a desfăşurat duminică, în Piaţa Agroalimentară din oraşul Câmpeni, ”Ziua Naţională a Traiului de Munte”, ce a cuprins un târg şi o expoziţie de produse locale tradiţionale alimentare şi meşteşugăreşti.

Evenimentul ,organizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba, a fost realizat în cadrul proiectului ”PACINFO! Rolul social şi de mediu al agriculturii în regiunile montane”, finanţat de Comisia Europeană prin Directoratul General de Agricultură şi Dezvoltare Rurală alături de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice  a fost coordonat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita, implementarea acestuia făcându-se prin parteneriatul dintre 16 agenţii judeţene de protecţie a mediului din judeţele Alba, Bistriţa Năsăud, Braşov, Bacău, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mureş, Neamţ, Sibiu, Suceava şi Vrancea.

Deschiderea oficială a evenimentului a fost făcută de doamna Mihaela Mih-Dehelean, directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba, care a declarat că se simte foarte bine în locurile natale alături de prietenii din copilărie. Totodată, a informat publicul despre organizarea şi scopul acestui Ziua nationala a traiului de munte11eveniment, mulţumind producătorilor locali din minunata zonă a Munţilor Apuseni, participanţilor, echipei de implementare a proiectului, reprezentanţilor de la Direcţia Agricolă Alba şi de la Direcţia de Sănătate Publică Alba, primarului Călin Ioan Andreş şi viceprimarului Mihail Trifa pentru sprijinul acordat. De aemenea, a fost anunţat faptul că la acest eveniment participă două oficialităţi de la Direcţia Agricolă Alba care oferă celor interesaţi informaţii despre posibilităţile de finanţare europeană pentru proiectele din perioada 2014-2020.

Numărul vizitatorilor la eveniment a crescut mult la miezul zilei, după terminarea slujbei religioase, aceştia având posibilitatea să deguste o parte din produsele expuse şi să achiziţioneze produsele alimentare şi meşteşugăreşti ale celor 15 producători locali participanţi. La ”Ziua Naţională a Traiului de Munte”, care s-a bucurat în ”capitala Ţării Moţilor” de mult succes, au mai fost prezentate obiceiuri specifice traiului de la munte, demonstraţii de dogărit, recitări de poezii şi programe la tulnic, ,,celularul Ţării Moţilor”, după cum a fost numit acest instrument tradiţional de doamna Paraschiva Petruse, o consacrată tulnicăreasă din Arieşeni.

Ovidiu Culda

[nggallery id=2504]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult