Ştirea zilei

FOTO/ VIDEO. Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia, inaugurat în prezența președintelui Klaus Iohannis

Ioana Oprean

Publicat

în

Monumentul Unirii de la Alba Iulia a fost inaugurat, sâmbătă, de Ziua Națională a României, în prezența președintelui Klaus Iohannis. Construcția a costat peste 10 milioane de lei, fiind recent finalizată.

Proiectul Monumentului Unităţii Naţionale a fost realizat acum mai bine de 25 de ani, fiind declarat câştigător în anul 1993, din 29 de machete aparţinând a 27 artişti plastici, şi trebuia să marcheze 75 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri. Concursul a fost reluat în 2008, soluţia lui Mihai Buculei fiind desemnată, din nou, câştigătoare.

Președintele Klaus Iohannis a fost prezent la inaugurare:

„Noi, cei de astăzi, avem privilegiul de a fi moştenit rodul celui mai important proiect concretizat vreodată în spaţiul strămoşilor noştri. Este datoria şi responsabilitatea noastră de a omagia trecutul şi de a insufla generaţiilor viitoare idealurile naţionale reîncărcate cu noi semnificaţii. (…) Trebuie să arătăm generaţiilor viitoare că noi suntem, prin ceea ce facem, continuatori destoinici ai proiectului Marii Uniri”, a spus şeful statului în discursul său.

El s-a declarat onorat să fie preşedinte al României în perioada Centenarului Marii Uniri. În alocuţiunea sa, preşedintele a evocat momentele de la 1918. „Datorită angajamentului conducătorilor săi, contribuţiei intelectualilor şi voinţei populare, Marea Unire a valorificat apropierea dintre români şi minorităţile naţionale pentru construirea unui stat al demnităţii umane, al bunei convieţuiri şi al toleranţei”.

Referitor la Monumentul Centenarului Marii Uniri, președintele a spus: ”întruchipează îmbrăţişarea de acum un secol dintre românii aflaţi de o parte şi de alta a Carpaţilor”.

„Vă chem să păstrăm în suflete recunoştinţa noastră pentru făuritorii modernităţii României, construind în acelaşi timp un viitor mai bun pentru cetăţenii ei. România noastră pe care dorim să o transmitem urmaşilor noştri va fi o ţară demnă şi puternică, bine integrată prin educaţie, cultură şi creativitate într-o Europă a valorilor şi prosperităţii şi libertăţii. La mulţi ani, dragi români! La mulţi ani, România!”, a mai spus președintele Iohannis.

Lucrările la Monumentul Unirii au început abia în vară, iar multe voci susţineau că nu mai este timpul fizic pentru a fi gata până la 1 Decembrie. Acesta a fost finalizat zilele trecute, după ce în toamnă s-a lucrat intens, vremea fiind prielnică.

Monumentul Unirii este situat în Parcul Unirii, are 20 de metri înălţime, este din piatră sub forma unor patru cruci şi a două litere ”U” întoarse. Piatra a fost adusă din Bulgaria.

[nggallery id=6511]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult