Ştirea zilei

FOTO, VIDEO: Kurtos Kolacs-ul tricolor, devenit viral pe internet, creat de un român din Alba, stabilit în State: Am vrut să ne simțim aproape și prezenți la sărbătorirea celor 100 de ani de la Marea Unire

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii de pretutindeni au sărbătorit sâmbătă, 1 Decembrie, Ziua Naţională şi Centenarul Marii Uniri. În toate judeţele din ţară, precum și în străinătate au fost organizate o serie de manifestări dedicate zilei de 1 Decembrie.

Petrecerea Divorțaților

Nici românii din New York nu s-au lăsat mai prejos și au sărbătorit într-un mod cu totul inedit. Radu Sîrbu, cugireanul stabilit în State de mai bine de 16 ani și cunoscut tuturor pentru Kurtos Kolacs-ul delicios cu care a cucerit pe americani, a creat un produs special pentru Ziua Națională: un colac îmbrăcat în tricolorul românesc.

“Kurtos Kalacs-ul nostru îmbrăcat în tricolorul românesc s-a născut pe 1 Decembrie din dorința noastră de a ne simți aproape și prezenți la sărbătorirea celor 100 de ani de la Marea Unire.

Am sărbătorit împreună cu comunitatea romăneasca de aici din NY și a fost produsul favorit al evenimentului. Am fost surprinși și recunoscători pentru miile de distribuiri ale pozei celebre cu kurtos-ul în tricolor și vrem să precizăm că l-am creat din dragoste pentru ceea ce facem, dor de țară și doar cu intenții pozitive”, a spus Radu în exclusivitate pentru ziarulunirea.ro.

Fotografia cu Kurtos Kolac-ul dedicat Centenarului a devenit virală pe rețelele de socializare și a strâns zeci de mii de share-uri și aprecieri, dar foarte puțini sunt cei care știu că imaginea este reală și cine este autorul ineditului colac secuiesc.

De asemenea, Radu a apărut și în videoclipul realizat de Mircea Bravo în Statele Unite ale Americii, unde vorbește despre viața de acolo, despre comunitatea de români și bineînțeles despre faimosul Kurtos Kolac.

Radu Sîrbu este din Cugir şi a dus aroma şi gustul colacului cu nucă, din inima Transilvaniei până în metropola americană New York. I-a adăugat migdale, ciocolată sau nucă de cocos şi i-a înnebunit pe new yorkezi.

Întregul proces prin care Radu prepară kurtosul este urmărit cu mare interes şi curiozitate de toţi clienţii săi. Ideea i-a venit  după ce, în anul 2002, a părăsit Cugirul şi a emigrat în America. “Lucrez ca şofer pentru Sotheby’s International Realty de 12 ani, una dintre cele mai prestigioase firme de imobiliare din lume, de luni până vineri şi fiind liber weekend-urile, m-am gândit că aş putea avea ceva pe lângă job”, povesteşte Radu.

Mai era cineva care făcea kurtos în New York, dar când românul l-a gustat, şi-a spus că nu aşa se face: “Bunica mea îmi făcea mie şi verişorilor mei kurtosi deasupra unei găleţi în care bunicul în prealabil făcea cărbuni. Şi atunci am decis să pornesc afacearea cu kurtosi.”

A investit într-un cuptor cu butelie pe gaz, făcut la comanda în State pe care îl foloseşte şi în prezent. A cumpărat mese, tăvi, o camionetă unde pune tot ce ţine de kurtosi şi a început să caute evenimente cu specific românesc sau maghiar. Aşa s-a fondat firma Twister Cake.

Soţia lui, Diana (clujeancă ), îl ajută pe partea de web şi marketing, ea având master în web design .

Americanii sunt înnebuniţi după kurtosi: “Sunt persoane care vin în fiecare weekend. Multă lume întreabă ce e… şi când le zic Transilvania, România, fac ochii mari!”

De trei ani, priceputul cugirean prepară şi o delicatesă specială: conuri kurtos cu îngheţată. Delicioasa spirală din cocă umplută cu diverse tipuri de îngheţată merge foarte bine, iar la standul românului este tot timpul coada cea mai lungă.

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Investiție de aproape 8 milioane de euro la Ocna Mureș: Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată, cu 45 de noi locuri de muncă și o producție anuală de aproape 50.000 de tone de sare

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiție de aproape 8 milioane de euro la Ocna Mureș: Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată, cu 45 de noi locuri de muncă și o producție anuală de aproape 50.000 de tone de sare Producția de sare recristalizată ar putea fi reluată la Ocna Mureș, în urma unei investiții estimate la aproape 8 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Taxa turistică din Alba Iulia: Șoc! Nu mai plătesc doar turiștii, ci și hotelurile și celelalte structuri de cazare, cluburile și comerțul din zona Cetății

Ioana Oprean

Publicat

în

Taxa turistică din Alba Iulia: Șoc! Nu mai plătesc doar turiștii, ci și hotelurile și celelalte structuri de cazare, cluburile și comerțul din zona Cetății Primăria Alba Iulia a deschis, vineri, 13 noiembrie 2026 procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre privind instituirea taxei de dezvoltare și promovare a turismului. Dacă va fi adoptat, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Scandal într-o școală din Alba Iulia: Bătaie între doi adolescenți de 15 și 16 ani, în curtea liceului

Ioana Oprean

Publicat

în

Scandal într-o școală din Alba Iulia: Bătaie între doi adolescenți de 15 și 16 ani, în curtea liceului Doi elevi de 15 si 16 ani s-au luat la bătaie în curtea unui liceu din Alba Iulia. Polițiștii au deschis dosar penal. La data de 12 noiembrie 2026, în urma unei sesizări primite de jandarmii din […]

Citește mai mult