FOTO, VIDEO: ex-uniristul Nicolae Stanciu, recital pentru Sparta Praga – gol superb și două asisst-uri
Ex-uniristul Nicolae Stanciu (25 de ani) a reuşit una dintre cele mai bune reprize ale carierei. Duminică,
mijlocaşul central a marcat un gol superb şi a oferit două pase decisive în meciul pe care echipa sa, Sparta Praga, l-a câştigat categoric cu Teplice, scor 4-0.
Recitalul internaționalului român a început devreme, în minutul al doilea, cu o centrare perfectă, din care Sural a deschis scorul. Peste un sfert de oră, românul a ieşit din nou la rampă, a centrat genial, cu exteriorul, iar acelaşi Sural a pus capul şi a făcut 2-0. După ce Frydek a marcat pentru 3-0, Stanciu a reuşit şi cea mai frumoasă fază a meciului: a executat perfect o lovitură liberă de la 25 de metri, în minutul 39, şi a dus scorul la 4-0! În acest sezon, Stanciu este integralist în prima ligă din Cehia. Sparta a ajuns, astfel, la 12 puncte din 12 în primele patru etape, a egalat Slavia Praga şi Viktoria Plzen, de asemenea cu punctaj maxim, clasându-se pe locul secund, la golaveraj. Florin Niţă, Nicolae Stanciu şi Alex Chipciu au fost integralişti, în timp ce Bogdan Vătăjelu şi-a făcut apariţia pe teren în minutul 69, în locul lui Plavsic.
Parcursul perfect din campionatul intern este însă umbrit de eliminarea prematură din Europa a formației celor patru români, 0-2 și 2-1 cu Spartak Subotica (Serbia), în turul secund preliminar al Europa League.
Sursa: prosport.ro și Telekom Sport
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: Mihaela Blaga (CSU Alba Iulia/Mica Romă Blaj) – campioană balcanică la Under 23, în Bulgaria, la Cross Country! România, cu Lenuța Constantin și Roxana Cordea, bronz la Under 20
Mihaela Blaga (CSU Alba Iulia/Mica Romă Blaj) – campioană balcanică la Under 23, în Bulgaria, la Cross Country | România, cu Lenuța Constantin și Roxana Cordea, bronz la Under 20 Rezultat excelent realizat de atleta Mihaela Maria Blaga (CSU Alba Iulia/Mica Roma Blaj, care a cucerit medalia de aur la campionatele Balcanice de Cross Country, […]
Andrei Rațiu și Vlad Dragomir, fotbaliști cu origini în Alba, în lotul de 23 de jucători al României pentru meciul cu Polonia: Cine va purta tricoul cu numărul 10, în absența lui Nicolae Stanciu
Andrei Rațiu și Vlad Dragomir, fotbaliști cu origini în Alba, în lotul de 23 de jucători al României pentru meciul cu Polonia: Cine va purta tricoul cu numărul 10, în absența lui Nicolae Stanciu Andrei Rațiu și Vlad Dragomir, fotbaliști cu origini în Alba, fac parte lotul de 23 de jucători al României pentru meciul […]
Video: Albaiulianul Gheorghe Grozav (Corona Brașov), singurul fotbalist transferat de Unirea Alba Iulia în străinătate! Povestea internaționalului român ce a scris istorie la Istanbul
Albaiulianul Gheorghe Grozav (Corona Brașov), singurul fotbalist transferat de Unirea Alba Iulia în străinătate! Povestea internaționalului român ce a scris istorie la Istanbul Gicu Grozav este al doilea fotbalist lansat de Unirea Alba Iulia care a îmbrăcat tricoul primei reprezentative după anul 2010, alături de Nicolae Stanciu, căpitanul României. În 2017, s-a implicat financiar, alături […]
