FOTO, VIDEO: Doi dintr-o lovitură – un autoturism condus cu viteză de un tânăr din Sohodol a avariat doi stâlpi de iluminat public din Câmpeni
Vineri seara, în jurul orei 21, pe strada Horea din orașul Câmpeni s-a produs un accident auto fără victime, provocat de un tânăr șofer care conducea cu viteză mare spre centrul orașului și a derapat cu mașina într-un stâlp de iluminat public de pe trotuar.
Curios este faptul că în imediata apropiere a accidentului sunt montate din această toamnă, de către administrația publică a orașului, niște limitatoare alternative pentru reducerea vitezei și care se pare că ar fi fost ocolite cu viteză mare de către șoferul unui autoturism Audi A4, ce a pierdut ulterior controlul mașinii și a derapat pe trotuar, chiar într-un stâlp de iluminat public.
Totodată, din informațiile primite de la Serviciul Poliției Rutiere Câmpeni, șoferul vinovat a fost un conducător auto în vârstă de 25 de ani, cu domiciliul în comuna Sohodol, care a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ, în autoturism fiind în total patru persoane.
În urma accidentului, mașina a fost serios avariată în partea din față iar stâlpul în care a derapat autoturismul a antrenat un alt stâlp de iluminat public de pe cealaltă parte a străzii pe care l-a îndoit și l-a avariat, deoarece cei doi erau legați între ei prin firele electrice ale iluminatului festiv, amplasat de Primăria Câmpeni cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Prin urmare, la locul accidentului au venit echipaje de poliție, specialiști de la Electrica, pompieri militari, numeroși cetățeni precum și câțiva angajați din cadrul Primăriei Câmpeni, coordonați de primarul Ioan Călin Andreș, pentru a degaja drumul intens circulat și pentru a remedia în cel mai scurt defecțiunea suferită la iluminatul public.
Până la urmă mașina a fost tractată și apoi împinsă în apropiere pe un trotuar cu ajutorul cetățenilor, electricienii au rămas să remedieze problema iluminatului stradal, iar șoferul vinovat va urma să plătească cumva cei doi stâlpi avariați.
[nggallery id=6642]
Ovidiu CULDA
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
