Ştirea zilei

FOTO, VIDEO. Dacii și romanii și-au disputat supremația, din nou, la Alba Iulia. Lupte, incursiuni în istorie și divertisment

Dragoş Suciu

Publicat

în

Dacii și romanii și-au disputat supremația pentru prima dată, în acest sezon, la Alba Iulia, prin lupte unul la unul sau pe grupuri, întregind în acest fel sezonul turistic din ”Cealaltă Capitală”.

Petrecerea Divorțaților

Aproximativ o sută de persoane au asistat, vineri, la prima reprezentație din acest an a Legiunii a XIII-a Gemina (romanii), care s-au confruntat cu Lupii Apulonului (dacii), manifestarea având loc la Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina. Spectacolul a fost completat de demonstrațiile altor două trupe, mai nou înființate, Ludus Apulensis (gladiatorii) și Magna Nemesis (dansatoarele).

daci si romani01

Prima reprezentație, dintr-un șir de 27 în acest an, a început prin prezentarea trupelor de daci, romani, gladiatori și dansatoare și mici incursiuni în istoria antică, romanii, care sunt cei mai puternici, prezentându-și tehnica de apărare.

La fel ca și anii trecuți, prezentatorii reprezentațiilor sunt istoricii Muzeului Național al Unirii, Liviu Zgârciu și Tudor Roșu. Cei prezenți au asistat la lupte între daci și romani, trageri cu arcul sau dansuri ale trupei Magna Nemesis. Publicul s-a întors, cu 2.000 de ani în urmă, și a văzut cum un dans senzual al nimfelor învia un soldat mort într-o dispută, dar și puterea de luptă a gladiatorilor. Principalele comenzi ale romanilor, care s-au arătat cei mai disciplinați soldați, sunt: milites (soldați!) ad gladius clin (întoarce-te la dreapta), ad scutum clina (la stânga), ad scutum transforma (întoarce-te 180 de grade), dirige frontem (în formație), mandata captate (aranjați-vă ținuta), scurta capere (ridică scutul).

Reprezentația a avut un dublu rol: de divertisment și de culturalizare a publicului, care a primit o scurtă lecție de istorie vie.

Trupele sus menționate sunt formate din voluntari, proiectul Garda Romană de la Apulum fiind derulat de Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.

Spectacole de reconstituire militară vor avea loc în fiecare vineri, de la ora 18.00 (în luna aprilie și octombrie), respectiv de la ora 19.00 (mai-septembrie), în care trupele de voluntari vor oferi alte lecții de istorie și divertisment.

Garda Romană de la Apulum, lansată oficial în 2012, este o trupă de reenactment ce are ca scop punerea în valoare și protejarea uriașului patrimoniu roman de la Alba Iulia.

[nggallery id=1941]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri

Ioana Oprean

Publicat

în

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint” În locul în care a funcționat fosta baie populară din Sebeș a apărut o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, care va găzdui un centru multifuncțional ce va […]

Citește mai mult