Ştirea zilei

FOTO/ VIDEO Convoiul de căruțe ”DRUMUL UNIRII” a ajuns la Alba Iulia. Delegația Maramureșului a ajuns la CENTENARUL MARII UNIRII

Mondoc Adriana

Publicat

în

Delegația din Maramureș, formată din zece căruţe trase de câte doi cai şi însoţitorii lor au plecat, joi, din localitatea Apșa de Jos, din Maramureşul Istoric, Ucraina spre ALBA IULIA pe un traseu care măsoară peste 300 de kilometri, refăcând acelaşi drum al străbunilor maramureşeni care au participat la Marea Unire din 1918.

Petrecerea Divorțaților

Toate persoanele implicate în acest convoi sunt îmbrăcate în costume populare, și odată ajunse la Alba Iulia, la 1 decembrie, vor fi incluse în parada populară numită MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ, organizată pentru sărbătorirea Zilei Naționale  a României.

”Toţi vom fi îmbrăcaţi în costume populare, şi cred că vom fi peste 100 de participanţi numai din Maramureş. Convoiul este deschis de doi călăreţi, iar pe drum ne-am oprit sau ne vom opri în localităţile Sighetu Marmaţiei, Săpânţa şi Cicârlău, pentru a lua cu noi steagurile care au făcut acelaşi drum spre Alba Iulia, atunci în 1918”, a detaliat Doru Dăncuş.

Plecarea convoiului, pe 22 noiembrie din Sighetu Marmaţiei, a însemnat şi împlinirea a 100 de ani de la Adunarea Populară din acelaşi oraş, adunare care a stabilit la acea vreme delegaţia Maramureşului pentru Alba Iulia.

Proiectul „Drumul Unirii” Sighetu Marmaţiei-Alba Iulia a fost propus de Consiliul Judeţean Maramureş şi este finanţat de Comitetul Interministerial pentru Centenar din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

[nggallery id=6505]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate

Ioana Oprean

Publicat

în

829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari

Ioana Oprean

Publicat

în

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil

Ioana Oprean

Publicat

în

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]

Citește mai mult