Actualitate

FOTO, VIDEO. Ceremonia de absolvire a Promoției 2017 a Colegiului ”HCC” din Alba Iulia. Zeci de elevi premiați, discursuri emoționante și filmulețe de ținut minte

Ioana Oprean

Publicat

în

Petrecerea Divorțaților

Elevii din clasa a XII-a a Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia au organizat, vineri, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, ceremonia de absolvire. Alături de ei, în ultima zi de liceu, au fost prezenți prieteni și rude, dar nu în ultimul rând profesorii care le-au călăuzit pașii în ultimii patru ani.

Elevii din fiecare clasă, însoțiți de profesorul diriginte, au urcat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, timp în care cei aflați în sală au urmărit un filmuleț, proiectat cu ajutorul unui videoproiector, scurt, dar reprezentativ și cuprinzător pentru ceea ce au însemnat elevii în cei patru ani.

Părinții au avut astfel ocazia să vadă cum au evoluat copiii lor din clasa a 9-a și cine sunt, acum, în clasa a 12-a. După un discurs al profesorilor diriginți, care au avut grijă să atingă toate cele trei elemente ale retoricii de tip aristotelic – ethos, logos și pathos –, cei mai buni elevi au fost premiați, iar ocupantul locului I sau unul dintre cei mai volubili ai clasei au transmis câteva gânduri la microfon.

De asemenea, elevilor li s-a transmis să nu uite prima și ultima zi de școală, pentru că între acestea și-au petrecut cei mai frumoși ani, anii de liceu, să se reîntoarcă ori de câte ori au ocazia și, nu în ultimul rând, succes la examenele care vor veni – Bacalaureat și admiteri –, dar și la toate examenele vieții, ce vor fi, cu siguranță, mult mai dificile.

Prima iubire, fluturii din stomac, primul chiul de la mate, emoțiile tezei sau ale balului, distracția din tabără sau excursie, bucuria premiantului de la olimpiadă sunt evenimente trăite și simțite de ei și imposibil a fi descrise de noi. Promoția 2017 a Colegiului Național ”HCC” din Alba Iulia se reîntâlnește peste 10 ani, în 2027.

Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia împlinește, în 2019, o sută de ani de la înființare.

[nggallery id=4041]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări

Ioana Oprean

Publicat

în

CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări CFR Călători a anunțat că perioada standard de cumpărare a biletelor în avans va fi redusă temporar, în contextul pregătirii noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027. Programul va intra în vigoare pe data de […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra evoluției economiei României, invocând creșterea inflației, ieșirile de capital, scăderea rezervelor valutare și dificultățile din sectorul imobiliar. Acesta a criticat lipsa de […]

Citește mai mult

Actualitate

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, astăzi, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna noiembrie 2026. În total, în luna septembrie 2026, partidele politice au primit de la bugetul de stat subvenții în valoare […]

Citește mai mult