FOTO, VIDEO. Atmosferă de basm la Arieșeni: A nins toată noaptea, iar neaua a acoperit toată suflarea
Iarna și-a intrat serios în drepturi, în zona muntelui, venind agale și așternându-și paltonul alb și rece de nea, peste stațiunea Arieșeni.Așadar, primii fulgi de nea din acest an au căzut deja în judeţul Alba, în stațiunea montană Arieșeni, unde primul strat de zăpadă s-a așezat domol să se „odihnească”.
Lăsându-se cam mult așteptată anul acesta, iarna a ajuns în cele din urmă și în stațiunea montană, găsindu-și „cazare” pe întreg văzduhul. Neaua a reușit să acopere toată suflarea, iar brazii parcă se bucură și ei de noua haină ce le-a adus-o bătrâna iarna, care nu vine niciodată cu mâna goală.
Comuna Arieşeni se află la graniţa dintre judeţele Alba şi Bihor, fiind frecventată vara pentru drumeţii montane şi pentru vizitarea obiectivelor turistice, iar în sezonul rece pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Vârful Bihorul, cel mai înalt vârf din Munții Apuseni, are o altitudine de 1849 metri, oferind o priveliște spectaculoasă atât asupra lanțului Apusenilor, cât și asupra Văii Arieșului în județul Alba. Plecând din centrul stațiunii turistice Arieșeni, diferența de nivel față de Vârful Bihorul este de 900 metri.
Această diferență de altitudine, reprezintă totuși un prilej de a face cât mai des popasuri, pentru a respira aerul puternic și curat de munte și de a admira tabloul de basm, pictat de către „Mama Natură” cu pătunzătoarea nuanță de alb.
https://www.facebook.com/crisan.ion/videos/2886079748093356/
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
