FOTO-VIDEO: A fost inaugurată oficial prima Clinică de tomografie computerizată din Alba Iulia. Numerele de telefon la care se pot face programări
A fost inaugurată oficial prima Clinică de tomografie computerizată din Alba Iulia
Miercuri, 21 septembrie, în jurul prânzului, a fost inaugurată prima clinică de tomografie co
mputerizată din Alba Iulia, situată pe strada Bucureşti nr. 16 (în curte cu Crucea Roşie Alba). Locuitorii judeţului Alba şi cei din judeţele învecinate vor putea beneficia de serviciile primului computer tomograf privat din zonă, o alternativă pentru diagnosticarea rapidă.
Alexandru Sinea, directorul Direcției de Sănătate Publică Alba, care a tăiat panglica inaugurală a declarat: ”Ne dorim ca atât sistemul privat cât și sistemul public să vină în întâmpinarea pacienților, a bolnavilor, să poată să fi deservite cu servicii de calitate cât mai multe persoane. Vă dorim să aveți un număr cât mai mare de pacienți mulțumiți”.
Ec. Anca Jucan, administratorul BSN ROM SRL Alba Iulia a mulțumit celor care au sprijinit-o în demersurile sale și celor prezenți: ”Noi am încercat să facem ce am putut mai bine, și pentru medici și pentru pacienți. Necesitatea unui CT privat în Alba Iulia era mai mult decât importantă din cauza
faptului că pacienții nu aveau unde să se adreseze în afara spitalelor de stat, există liste lungi de așteptare, pacienții fiind destul de bolnavi, aceștia sunt obligați să se deplaseze în alte județe. Așa că după 5 ani de activitate la Miercurea Ciuc am luat decizia de a ne reloca la Alba Iulia și să oferim o alternativă cetățenilor din Alba. Sperăm să avem, ca și până acum, o bună colaborare cu medicii din teritoriu.”
Adrian Dușa, directorul Crucii Roșii Alba a explicat că este vital să existe servicii medicale alternative, pentru urgențe și nu numai, arătând că în vecinătate funcționează serviciul privat de Ambulanță al Crucii Roșii, menit să completeze serviciile de stat, în relație contractuală cu CAS Alba.
Pacienţii pot suna pentru programare la investigaţii la Clinica de tomografie computerizată BSA Alba Iulia la următoarele numere de telefon: 0358/101820, 0799.948486, 0737. 393987 sau email: [email protected]. Programările se fac în maximum 24 ore. Orarul de funcţionare este unul accesibil: luni – vineri: 8.00 – 20.00, sâmbătă: 8.00 – 14.00.
[nggallery id=2684]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]