FOTO: Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-4 (1-2), pe „Cetate” | Dezamăgire maximă pentru „alb-negri”, una caldă, alta rece!!!
Unirea Alba Iulia a dezamăgit la a doua partidă consecutivă pe “Cetate”, formația lui Adrian Bicheși pierzând cu Avântul Reghin, scor 1-4 (1-2), o înfrângere usturătoare, asta după ce în urmă cu câteva zile “alb-negrii” au dat lovitura cu Unirea Dej, pretendenta la promovare.
O confruntare în care s-au dictat trei lovituri de pedeapsă, două dintre ele în favoarea formației din “orașul viorilor”. Mai mult, amfitrionii au terminat partida în numai 10 jucători, după eliminarea lui S. Fulea (77) – cumul de avertismente. De degringolada albaiulienilor a profitat Covaciu (90+1, din lovitură liberă), ce a parafat umilința grupării din Cetatea Marii Uniri.
*Bicheși: „Suferim la faza defensivă”
„Într-un cuvânt nu am găsit ritmul potrivit, în acest moment, în care s-a acumulat oboseala. Momentele cheie au fost ocaziile lui Andrei David, atât la 1-1, cât și la 1-2, când putem spune că nici șansa nu a fost de partea noastră. Pe de altă parte au existat și multe datorii de randament. Suferim la faza defensivă, practic noi începem meciurile de la 0-1″, a transmis antrenorul Adrian Bicheși.
Primele goluri au fost marcate din punctul cu var, de Ad. Murar (6), respectiv Al. Giurgiu (11), până la pauză mai punctând V. Bujor (35). A treia lovitură de pedeapsă a fost transformată de același Ad. Murar (72), ce a realizat dubla (ambele faulturi fiind comise de S. Fulea).
Uniriștii rămân cu un singur succes acasă în această toamnă, din 4 întâlniri și au înregistrat a 4-a înfrângere în ultimele 5 meciuri, disputate în numai 14 zile., având cea mai modestă defensivă a seriei, cu 15 goluri încasate. Un insucces drastic, o nouă umilință pe „Cetate”, ce seamănă cu cea din runda inaugurală, cu CSO Cugir, același scor (1-4), tot două penalty-uri acordate pentru adversari și terminarea meciului în inferioritate (atunci eliminat Scrob, la 1-1, în minutul 49)
*0-1, MIN. 6: AD. MURAR a transformat un penalty obținut de Luca după un duel cu S. Fulea.
*1-1, MIN. 11: AL: GIURGIU a efalat, tot din unsprezece metri, acordat pentru un henț
*1-2, MIN. 35: V: BUJOR, reluare cu capul, scăpat din marcaj de V. Codrea, la centrarea lui T. Truță.
*1-3, MIN. 72: AD. MURAR realizează dubla din punctul cu var, fault același S. Fulea!
*1-4, MIN. 90+1: COVACIU a executat impecabil o lovitură liberă
Gruparea din Cetatea Marii Uniri a reușit să dea lovitura în restanța cu Unirea Dej (câștigată miercuri,
acasă, scor 3-1), provocând prima înfrângere stagională pentru pretendenta la promovare, ce avea maximum de puncte înaintea duelului. “Alb-negrii” au urcat pe poziția a 6-a, cu șase puncte, și au în față formația clasată pe locul al 4-lea (7 puncte), ce vine însă după două înfrângeri (1-4 la Cugir și 1-2 acasă, cu Sănătatea Cluj).
Echipe:
Unirea Alba Iulia: Dr. Pop – Zsigmond (69, Adam), S. Fulea, V. Codrea, Al. Giurgiu – Selagea (69, D. Lupșan), Circov (69, F. Morar) – Haj (90, M. Dăscălescu jr), Fetița, An. David (87, Bakcsi) – M. Codrea; rezerve Sîntoma, Mâlnă, Dehelean, N. Rus. Antrenori Adrian Bicheși, Marcel Rusu și Mircea Oprea.
Avântul: Bucin – Nimrod, Bugnar, Merdariu, T. Truță, Ad. Murar, Covaciu, S. Luca. Harko, V. Bujor. Chirilă; rezerve Vlasa, Z. Crișan, Laczko, R. Suciu, Chirteș, L. Moldovan. Ad. Luca. P. Luca. Antrenori Răzvan Dan – principal, Florin Truță – secund
Text-foto: Lucian DANCIU
[nggallery id=8027]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3)! Coșmar pentru „roș-albaștri”! Vitinha: „Nu-și au rostul cuvintele!”
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3), în etapa 13 din Liga 3! Coșmar pentru „roș-albaștri”, al doilea eșec la rând!!! Metalurgistul Cugir a suferit cea mai drastică înfrângere stagională în fața fanilor, 0-3 (0-3) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, după un prim act de coșmar al elevilor lui Vitinha. „A […]
Live video: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3, la pauză! în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, pe „Arena Cugir” Metalurgistul Cugir (locul 8, 13 puncte) – CSC Ghiroda și Giarmata Vii (locul 6, 19 puncte, vineri, ora 14.00, „Arena Cugir” (în tur, 3-3). La pauză oaspeții conduc cu 3-0, goluri înscrise de […]
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive Gigi Becali a pus ochii pe Bogdan Apostu, oficialul la CSM Unirea Alba Iulia, pe care îl dorește în funcția de manager general al FCSB. Cele două părți urmează să se întâlnească luni, 16 noiembrie 2026, […]
