FOTO: „Un Coșbuc al tuturor”, activitate dedicată poetului, la Școala din Șona. Diverse momente cultural-artistice pregătite de elevi
Pe 17 octombrie 2016 Şcoala din Şona a găzduit o amplă activitate dedicată poetului George Coşbuc. Iniţiativa unei colaborări, venită din partea Bibliotecii comunale Şona a permis ca în acest sat, simbolurile culturale şi educaţionale, Biblioteca şi Şcoala, să sărbătorească împreună pe unul dintre cei mai populari poeţi români.
Doamna bibliotecară Lucia Crişan a vorbit despre viaţa şi opera lui George Coşbuc, reamintindu-le celor prezenţi de impetuozitatea cu care, într-o viaţă nu prea îndelungată, acesta a reuşit să introducă etosul satului românesc în spaţiul cultural al României interbelice. Epopeea satului românesc, fragmentată, dar bine definită în aspectele sale esenţiale surprinse de poeziile coşbuciene, a oferit generaţiilor de cititori plăcerea unor „imersiuni” în autenticul rural românesc, jovial, mustind de viaţă şi pasiune, reliefat artistic, printr-o uşurinţă debordantă a versificării, în planul anecdoticului cotidian, al cutumelor şi al personalităţii sale spirituale. Azi, ca şi ieri, poeziile coşbuciene încântă, pentru solaritatea unora, dramatismul altora şi perfecţiunea formală a lor.
Ca o exemplificare a interesului nealterat de vreme suscitat de poezia coşbuciană, elevii şcolii au pregătit diverse momente cultural-artistice. Îndrumaţi de învăţătoarele de la ciclul primar – Daniela Răcuci, Ana Maria Folea şi Mihaela Budiu, precum şi de profesoarele de limba şi literatura română – Florina Coman, Daniela Crişan şi Viviana Căpâlnean, micii “artişti” au recitat din poeziile scrise de George Coşbuc, au cântat piese muzicale inspirate de versurile coşbuciene, entuziaşti şi entuziasmanţi în demersul lor artistic. De asemenea, elevii împreună cu profesoarele Emilia Bunea şi Simona Matei, au realizat un poster tematic, ilustrând astfel creaţia artistică a poetului sărbătorit.
Centrul de Documentare şi Informare al şcolii, structură cultural-informaţională implicat permanent în activităţile culturale şi educaţionale ale comunităţii, şi-a pus toate resursele la dispoziţia participanţilor la evenimentul cultural-artistic, biblioteca şi internetul fiind folosite ca resurse informaţionale.
La activitatea desfăşurată la şcoala din Şona nu a lipsit directorul şcolii, prof. Rovin Matei, acesta amintind de importanţa poetului George Coşbuc, a cărui operă trăieşte prin interesul cititorilor şi prin acest gen de activităţi, care valorifică artistic moştenirea culturală rămasă de la poet. Au mai participat la activitate primarul comunei, domnul Florin Mărginean şi secretarul primăriei, consilieri locali, funcționari publici, preotul paroh Traian Ghiurfălean, precum şi invitaţi de la Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga” din Alba Iulia, domnul manager Silvan Theodor Stâncel, doamna profesoară Daniela Floroian, care astazi au poposit în satul Șona cu Bibliobuzul
,,Azi, 17 octombrie, la şcoala din Şona, în Centrul de Documentare şi Informare, Coşbuc a fost cântat, recitat, omagiat. Poetul, publicistul, traducătorul, tot ce a întruchipat în cultura noastră scriitorul născut în Hordou, s-a regăsit în discursurile omagiale, acestea prezentând auditoriului un Coşbuc complex, viu încă în memoria noastră culturală, vesel şi dramatic deopotrivă, la fel de expresiv în poezie, proză sau traduceri,, a transmis profesor documentarist Bunea Emilia.
[nggallery id=4722]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat de 49 de ani, din Alba Iulia, cu „alcool la bord” pe un bulevard din municipiu dis de dimineață: Ce alcoolemie avea
Bărbat de 49 de ani, din Alba Iulia, cu „alcool la bord” pe un bulevard din municipiu dis de dimineață: Ce alcoolemie avea Un bărbat de 49 de ani din Alba Iulia a fost oprit de polițiști, sâmbătă dimineața, pe bulevardul Încoronării, iar etilotestul a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul […]
Foto | Spitalul Municipal Sebeș face un salt major în imagistică: Computer tomograf nou de ultimă generație și aparat RX digital
Spitalul Municipal Sebeș face un salt major în imagistică: Computer tomograf nou de ultimă generație și aparat RX digital Spitalul Municipal Sebeș intră într-o nouă etapă de modernizare a serviciilor de imagistică medicală. În perioada 7–21 septembrie 2026, la Spitalul Municipal Sebeș nu vor fi efectuate examinări de computer tomograf (CT), întrucât aparatul existent, achiziționat […]
5 septembrie 2026 | Cod Galben de vreme severă în Alba: Atenționare imediată pentru Aiud, Blaj, Ocna Mureș, Teiuș și alte localități. Lista
Cod Galben de vreme severă în Alba: Atenționare imediată pentru Aiud, Blaj, Ocna Mureș, Teiuș și alte localități. Lista Cod galben de vreme severă în mai multe localități din Alba în seara zilei de sâmbătă, 5 septembrie 2026. Valabil de la 05-09-2026 ora 21:56 până la 05-09-2026 ora 23:00 În zona: Județul Alba: Aiud, Blaj, […]