Sport

FOTO: Talentatul fotbalist Eduard Moga (Sebeş) a câştigat Cupa Hagi Danone şi va reprezenta România la turneul mondial din Franţa

Dan HENEGAR

Publicat

în

Eduard Moga Academia Hagi 5Talentatul fotbalist Eduard Moga (12 ani), originar din Sebeş este un alt jucător remarcat la Academia „Gheorghe Hagi”, cu care a câştigat de curând Cupa „Hagi Danone” şi va reprezenta România la turneul mondial „Danone Nations Cup”, din toamnă de la Paris!

„Suntem campioni , dar munca va continua, pentru că vrem să ajungem şi mai sus! CRED ÎN VISUL MEU„, a declarat Eduard Moga.
Născut în 28 aprilie 2004, acesta a ajuns la Academia „Gheorghe Hagi” în august 2015. Prima legitimare a fost chiar de ziua sa, în 2001, la CSM Sebeş (antrenor Doru Oancea), iar ulterior a activat la Europa Alba Iulia (antrenor Neluţu Popa)
Petrecerea Divorțaților

La Academia „Regelui” activează şi abrudeanul Răducu Pocol (n. în 2002) şi el laureat în repetate rânduri în întrecerile naţionale şi prezent la turneul mondial Danone.

*Eduard Moga a marcat golul decisiv în finală şi se va întâlni cu Zidane!

Eduard Moga Academia Hagi 6După generaţiile 2002 şi 2003, generaţia 2004 a Academiei Hagi a devenit pentru al treilea an la rând câştigătoarea Cupei Hagi Danone. La respectivul turneu juvenil, Eduard Moga a înscris 4 goluri, cel mai important fiind în finala cu Kinder Tg. Mureş, când a transformat penalty-ul decisiv pentru câştigarea trofeului, parafând practic calificarea la turneul mondial din Franţa. „Mă bucur enorm pentru realizările sale şi nu pot să nu amintesc faptul că Eduard a lucrat timp de un an şi jumătate, individual, pregătire tehnică, cu antrenorul Mihai Manea, actualmente la Şurianu Sebeş„, a declarat tatăl acestuia Ioan Moga.

În Franţa, vor participa 31 de echipe de pe mapamond şi micuţii fotbalişti vor avea privilegiul să-l întâlnească pe Zinedine Zidane, recend câştigător al Champions League cu Real Madrid.

La turneul final al Cupei Hagi Danone U12 (născuți după 1 ianuarie 2004) Academia Hagi (antrenor Cosmin Constantin) a susţinut ultimul act contra lui Kinder Tg. Mureş, într-o reeditare a confruntării din faza grupelor.
Meciul s-a încheiat nedecis, 2-2 (1-0), astfel că deznodământul a fost împins la lovituri de departajare.
În timpul regulamentar constănţenii au punctat prin Lary Ion 11 şi Ionuţ Nistor 45, în timp ce pentru Kinder au înscris Alexandru Şuteu 39 şi Omar Elsawy 46.
La penalty-uri Academia Hagi a dovedit nervi mai tari şi s-a impus cu 5-3, pentru constănţeni punctând de la punctul cu var Ştefan Duţu, Cristi Neicu, Ionuţ Nistor, Ionuţ Muşat şi Eduard Moga.
Astfel, Academia Hagi a intrat în posesia trofeului Cupei Hagi Danone şi a câştigat dreptul de a reprezenta România la turneul mondial Danone Nations Cup din toamnă, de la Paris (Franţa).

Lotul Academiei Hagi 2004 care a participat la Cupa Hagi Danone 2016: Ştefan Iuruc, Rafael Munteanu – portari; Alexandru Burcă, Denis Ciobanu, Ştefan Duţu, Lary Ion, Horia Marin, Ion Muşat, Eduard Moga, Ionuţ Nistor, Cristian Neicu, Andrei Borza – jucători de câmp. Antrenor: Cosmin Constantin.

[nggallery id=2190]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Video: Alexandru Giurgiu, căpitanul Unirii Alba Iulia și cel mai vechi echipier al „alb-negrilor”, despre o nouă campanie de promovare în Liga 2 și ratarea barajului cu SC Popești Leordeni

Dan HENEGAR

Publicat

în

Alexandru Giurgiu, căpitanul Unirii Alba Iulia și cel mai vechi echipier al „alb-negrilor”, despre o nouă campanie de promovare în Liga 2, dar și despre ratarea barajului, în vară, cu SC Popești Leordeni. CSM Unirea Alba Iulia încearcă pentru al treilea an la rând să acceadă în eșalonul secund, după barajele ratate cu SCM Râmnicu […]

Citește mai mult

Sport

Ștefan Blănaru în contextul scandalului CIL Blaj – CSM Unirea Alba Iulia: „Nu s-a pus în niciun moment problema să nu-mi apăr corect șansele!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ștefan Blănaru în contextul scandalului CIL Blaj – CSM Unirea Alba Iulia: „Nu s-a pus în niciun moment problema să nu-mi apăr corect șansele!” „Nu s-a pus în niciun moment problema să nu-mi apăr corect șansele!”, spune Ștefan Blănaru în contextul scandalului dintre CIL Blaj și CSM Unirea Alba Iulia.  Citește și: CIL Blaj acuză […]

Citește mai mult

Sport

Video | Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia), după cel de-al patrulea AUR MONDIAL de seniori la powerlifting: „15 ani de muncă, nenumărate pregătiri, fără niciun antrenament ratat”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia), după cel de-al patrulea AUR MONDIAL de seniori la powerlifting: „15 ani de muncă, nenumărate pregătiri, fără niciun antrenament ratat” Andrei Irimie, sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia și pregătit de antrenorul Ovidiu Pănăzan, a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de Powerlifting – seniori, desfășurat la […]

Citește mai mult