FOTO: Spectacol artistic la Cugir dedicat Zilei Naţionale a României
Sala de spectacole a Casei de Cultură din Cugir a devenit neîncăpătoare duminică seara pentru cei aproape 500 de participanţi care au venit să urmărească spectacolul artistic dedicat Zilei Naţionale a României.
Un eveniment de mare trăire susţinut în cea mai mare parte de către elevi ai Şcolii Gimnaziale nr.3 Cugir şi ,,Ioan Mihu’’ din Vinerea.
În aplauzele celor prezenţi au evoluat Grupul ,,Mlădiţe cugirene’’, condus de prof. Ionela Popa, Cercul de chitară, pian şi canto al Casei Orășenești de Cultură (prof. Corina Băcăințan), Grupul folk Aprentis (prof. Călin Furdui), Cercul de teatru, condus de artista Maria Dodoc, formaţia ,,Milenium C’’, precum și recitatorii care au însufleţit asistenţa cu poeziile patriotice dedicate marii sărbători a poporului român.
Punctul culminant l-a constituit momentul de final al manifestării, când formaţiile care au concertat în spectacol au luat loc pe scenă şi împreună cu participanţii la eveniment au intonat Imnul Naţional ,,Deşteaptă-te Române’’. De evidenţíat sprijinul acordat de primăria locală şi Casa de Cultură care au contribuit în mod special la reuşita spectacolului. (C.P.)
[nggallery id=2709]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum pot fi contestate deciziile de pensionare în 2026: În ce termen trebuie acționat Deciziile de pensionare pot fi contestate atunci când pensionarii constată că drepturile bănești stabilite nu corespund contribuțiilor realizate sau documentelor care dovedesc activitatea profesională. Printre motivele care pot justifica o astfel de contestație se numără calcularea greșită a punctajului de pensie, […]
Premierul desemnat Luca Niculescu după întâlnirea cu miniştrii nominalizaţi: ,,Nu ne așteaptă o perioadă ușoară. Sunt multe probleme”
Premierul desemnat Luca Niculescu după întâlnirea cu miniştrii nominalizaţi: ,,Nu ne așteaptă o perioadă ușoară. Sunt multe probleme” Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, duminică, după întâlnirea cu echipa propusă pentru viitorul Guvern, că noul Executiv va avea de gestionat o perioadă dificilă. „Vom forma o singură echipă, cu un singur obiectiv: să facem lucrurile […]
Un bărbat condamnat la doi ani de închisoare pentru trei infracțiuni rutiere scapă de procesul penal prin intervenirea prescripției: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia
Un bărbat condamnat la doi ani de închisoare pentru trei infracțiuni rutiere scapă de procesul penal prin intervenirea prescripției: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Curtea de Apel Alba Iulia a desființat în totalitate sentința prin care un bărbat fusese condamnat la doi ani de închisoare cu executare, după ce a constatat că […]
