Ştirea zilei

FOTO | Sosesc vestitorii primăverii în Alba: Prima familie de berze s-a întors la Cricău, la mijlocul lunii martie

Ioana Oprean

Publicat

în

Sosesc vestitorii primăverii în Alba: Prima familie de berze s-a întors la Cricău, la mijlocul lunii martie

Primii vestitori ai primăverii au început să sosească în județul Alba. O familie de berze s-a întors în urmă cu câteva zile la Cricău.

Petrecerea Divorțaților

După câteva luni de zile în care cuibul a fost gol, familia de berze a revenit la Cricău, anunțând că primăvara se instalează în toată regula. Sătenii s-au bucurat de venirea berzelor, imortalizându-le în fotografii postate pe rețelele de socializare.

Păsările călătoare au început deja să reamenajeze cuibul, să îl completeze cu nuielușe și bețișoare, care să asigure confortul puilor care vor ieși din ouă.

De regulă, aceasta este perioada în care berzele se întorc ”acasă”, când vremea începe să se încălzească.

Specialiștii spun că cuibul de barză este una dintre cele mai spectaculoase și complexe construcții realizate de regnul animal. Este construit din crengi, rădăcini, pământ, la care se adaugă paie, fân, iarbă, uneori chiar hârtie și cârpe.

Un cuib de barză care este folosit câțiva ani la rând poate ajunge, după numeroase reparații, la un diametru de 1 – 1,5 metri și o înălțime de 2 metri, iar prin adăugarea treptată de materiale poate cântări câteva sute de kilograme.

Berzele sunt ocrotite prin lege și pot să trăiască peste 30 de ani. Depun ouă în lunile aprilie-mai, iar puii ies din găoace în lune iunie.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Ultimii meșteri șindrilari din Apuseni, pe cale de dispariție. Petru Popa din Albac duce mai departe o meserie moștenită de la părinți și bunici

Ioana Oprean

Publicat

în

O meserie din generație în generație, pe cale de dispariție: Petru Popa din comuna Albac, unul dintre ultimii meșteri șindrilari din județul Alba În satul Bărăști, comuna Albac, se mai găsesc și astăzi câteva familii care păstrează vie tradiția în meseria de șindrilar. Printre acești meșteri se numără și Petru Popa, un localnic care a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Jidvei, Toscana României: Recoltă spectaculoasă de struguri în cea mai mare podgorie din România. Struguri „impecabili” și 10 hectare lăsate pentru vinul de gheață

Ioana Oprean

Publicat

în

Jidvei, Toscana României: Recoltă spectaculoasă de struguri în cea mai mare podgorie din România. Struguri „impecabili” și 10 hectare lăsate pentru vinul de gheață Compania Jidvei a încheiat recoltarea strugurilor, după o toamnă pe care directorul tehnic Marin Cucură o consideră fără precedent în cei 28 de ani petrecuți la cel mai mare producător de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Transapuseana, preferată în special de turiști străini. Peisajele de toamnă și mâncarea tradițională, atracții pentru oameni din Polonia sau Israel: ,,Sunt de toate felurile”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Transapuseana, preferată în special de turiști străini. Peisajele de toamnă și mâncarea tradițională, atracții pentru oameni din Polonia sau Israel: ,,Sunt de toate felurile”Răsfoiește Răsfoiește reviziile Peisajele spectaculoase și culorile de toamnă formează combinația perfectă pentru turiștii care vor să descopere Transapuseana, șoseaua care traversează Munții Apuseni. Ziariștii de la ziarulunirea.ro au discutat cu Ioana […]

Citește mai mult