Actualitate

FOTO| S-a lansat Alba Iulia Brass & Drums, proiectul care a întrunit cel mai mare număr de voturi la Bugetarea Participativă de anul trecut

Ioana Oprean

Publicat

în

S-a lansat Alba Iulia Brass & Drums, proiectul care a întrunit cel mai mare număr de voturi la Bugetarea Participativă de anul trecut

Ieri seară, în prezența domnului primar Gabriel Pleșa și a domnului viceprimar Marius Filimon, proiectul Alba Iulia Brass & Drums, cel care a întrunit cel mai mare număr de voturi la sesiunea din 2021 a Bugetării Participative, și-a deschis porțile.

Petrecerea Divorțaților

Alba Iulia Brass & Drums sau AIBD este implementat de Asociația Culturală Artele Cetății și sprijinit de Primăria Alba Iulia. AIBD se vrea cel mai cool proiect din oras, prin punerea laolaltă a instrumentelor de suflat cu cele de percuție, formând astfel un mix de sonorități atât armonioase cât și ritmuri moderne.

Cei care doresc să facă parte din acest proiect, se vor putea înscrie începând de luni, 12 septembrie la Caponiera din Cetate, în spatele Palatului Apor, acolo unde se vor desfășura și repetițiile. Programul pentru înscrieri este de luni până vineri între orele 14.00 și 19.00.

Instrumentele la care își pot pune la încercare plămânii cât și abilitățile ritmice sunt: tubă, bariton, trombon, atlhorn, corn, trompetă, clarinet, saxofon alto, saxofon tenor, flaut, tobă mare, marching snare, premier, cinele, set de tobe. Alba Iulia Brass & Drums nu se adreseaza doar specialiștilor în domeniu ci se adreseaza tuturor celor care doresc să faca parte dintr-un proiect muzical și dinamic.

Începătorii vor fi îndrumați de cei mai buni profesori și li se va insufla pasiunea pentru muzică și show. O parte din cei care îi vor iniția pe tineri sunt: Emma Damian, Radu Besliu, Cristian Alexievici și Petru Adam.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult