FOTO, România – Chile 3-2 (1-2), în meci amical | Nicușor Stanciu a reușit egalarea cu o execuție de senzație, împotriva campioanei Americii de Sud!
După eșecul de la Varșovia, din preliminariile CM, România a învins în partida amicală de pe „Cluj
Arena”, cu Chile, scor 3-2 (1-2), a doua reușită a reprezentativei conduse de Daum fiind realizată de Nicolae Stanciu (60), cu un șut extraordinar de la 18 metri, bară-gol.
Dacă în oficiale România bate recorduri negative, în acest amical de lux, prima reprezentativă a reușit o victorie de moral, într-o zi de 13, reușind o „remontada”, de la 0-2, întâiul succes din istorie obținut la Cluj!
Într-o arenă clujeană plină doar pe jumătate, fanii s-au încălzit prin retragerea magicianului Lucian Sânmărtean din echipa națională, dar apoi au suferit în startul disputei.
Dezamăgirea din Polonia și compromiterea calificării la Mondialul de anul viitor au fost taxate cu blândețe de suporterii din tribună: doar câteva scandări obscene la adresa FRF și huiduieli la pauză îndreptate spre selecționerul german.
„Tricolorii” au început modest jocul și s-au trezit conduși cu 2-0 la mijocul actului întâi, campioana Americii de Sud marcând prin Vargas (8) și Valencia (18).
România și-a revenit a redus ecartul prin B. Stancu (31) – excelentă lovitură liberă și apoi s-au trezit în superioritate numerică, Medel fiind eliminat în minutul 34.
*Stanciu, determinant în revenirea „tricolorilor”
Nicușor Stanciu și-a arătat clasa, restabilind egalitatea cu o execuție rafinată, șut în diagonală de la 18 metri, o execuție superbă.
La pauză a intrat și Gicu Grozav, celălalt fost unirist, acesta ratând o mare ocazie în minutul 73, când scorul devenise deja egal, A. Ivan ratând apoi cea mai mare oportunitate a jocului (77), situație ce a prefațat golul victoriei reușit de debutantul Băluță (84), după o minge respinsă în față de Herrera, la șutul lui Stanciu! În tribune s-au aflat foarte mulți suporteri din Alba, atrași de prezența în efectivul României a celor doi uniriști: Nicoale Stanciu și Gicu Grozav
România: Pantilimon – Benzar, Chiricheş, Toşca, Ganea – Pintilii, Marin – Hanca, Stanciu, Stancu – Andone; rezerve: Lung, Niţă, Gardoş, Rotariu, Grozav, Ivan, Băluţă, Latovlevici, Ţîru, Bicfalvi, Săpunaru.
Chile: Herrera – Diaz, Medel, Roco, Mena – Aranguiz, M. Diaz, Gutierrez – Valencia, Vargas, Sanchez; rezerve: Toselli, Isla, Silva, Fuenzalida, Vidal, Sagal, Beausejour, Rodriguez, Jara, Puch, Maripan, Pinars
Foto: Lucian DANCIU
[nggallery id=4168]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]