Curier Județean

FOTO. Revoluția din Decembrie 1989 celebrată la Cugir. Slujbe religioase și depuneri de coronae, la troița din fața Primariei și la sediul Poliției orașului Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Prea puțini revoluționari și tot atât de mic numărul de localnici prezenți la comemorarea eroilor Revoluției din Decembrie 1989, desfășurată joi, la Cugir. Ceremoniile consecrate acestui eveniment au cuprins ca în fiecare an două momente:

Petrecerea Divorțaților

Primul s-a petrecut în curtea sediului Poliției orașului Cugir, începând cu ora 12,00, locul unde în urmă cu 28 de ani, au fost uciși în mod barbar, comandantul Miliției de atunci, căpitanul Valentin Pop și subofițerul Ilie Staicu. În memoria celor doi foști lucrători ai Ministerului de Interne au avut loc un parastas de pomenire oficiat de preotul paroh părintele Pintea Dumitrean și depuneri de coronae la crucea situată în curtea instituției, eveniment emoționant la care au luat parte oficialități locale, reprezentanți ai revoluționarilor, ai IPJ Alba, ai Jandarmeriei Alba, ai partidelor politice, lucrători ai Poliției Cugir și ai Jandarmeriei orașului Cugir, precum și membri ai ai familiilor celor care au pierit în timpul tragicelor evenimente din seara zilei de 21 Decembrie 1989.

Cel de-al doilea moment s-a consumat începând cu ora 14,00, la troița din fața Primăriei Cugir, acesta fiind deschis prin intonarea Imnului Național al României, de către tânara fanfară a Casei de Cultură, după care, au fost depuse coroane de flori din partea: Consiliului Județean Alba, Asociației de Revoluționari „21 Decembrie 1989” Cugir, Primăriei și Consiliului Local Cugir, precum și a formațiunilor politice din orașul Cugir, PSD, PNL, ALDE, Asocia PRO Cugir și CARP Cugir. Manifestarea a fost urmată de o slujbă de pomenire a eroilor martiri oficiată de preotul greco-catolic părintele paroh Viorel Codrea.

Au asistat la slujbele religioase și au depus coroane de flori: reprezentanții Consiliul Județean Alba (Ioan Dumitrel – președinte, consilierii județeni Cătălin Comșa și Dan Cherecheș), Comisarul șef Ioan Sorin Cioancă – șefului IPJ Alba, Adrian Popa – inspector principal de poliție – comandantul Poliției orașului Cugir, Cornel Murg – director cabinet Cancelaria Instituției Prefectului Alba, primarul și viceprimarul Cugirului, Adrian Teban, respectiv Călin Furdui, directorii generali ai societăților de armament și muniție, Uzina Mecanică și Fabrica de Arme Cugir, Mircea Trifan, respectiv Nicolae Mihăilesc, Aurel Voicu președintele Asociației Pro Cugir, președintele Societății Culturale ,,Vinereana” – Dorin David, Liviu Bulzan și Ioan Cristea – Asociația 21 Decembrie 1989 Cugir.

Au mai depus coroane: reprezentanți ai formațiuniolor politice, PSD, PNL și ALDE Cugir, precum și ai grupei de jandarmi din Cugir. (C.P.)

[nggallery id=5052]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului 2026: Programul Slujbelor de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului 2026: Programul Slujbelor de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia îi așteaptă pe credincioși sâmbătă, 14 noiembrie 2026, la sfintele slujbe prilejuite de sărbătorirea Sfântului Apostol Filip și a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului. Ziua are o semnificație deosebită în calendarul bisericesc, fiind marcată […]

Citește mai mult

Curier Județean

DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale În legătură cu articolul publicat în data de 13 noiembrie 2026 privind plata serviciilor hoteliere pentru mama unui copil internat, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia formulează următoarele precizări, necesare pentru informarea corectă a publicului. Înțelegem îngrijorarea oricărui […]

Citește mai mult

Curier Județean

13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș  Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]

Citește mai mult