Curier Județean

FOTO| Realizarea canalizării menajere la Răhău: 10% din lucrări au fost executate; finanțarea este din fonduri nerambursabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Începând cu data de 15 martie 2021, au fost demarate lucrările pentru realizarea canalizării menajere și a stației de epurare de la Răhău, fiind realizate, la momentul actual, 36 de cămine la rețeaua de canalizare, peste 2.000 metri de tubulaturi și 68 de cămine racorduri, adică peste 10% din lucrările prevăzute.

Proiectul de investiții având ca scop realizarea canalizării menajere și a stației de epurare de la Răhău este în plină derulare, până la această dată fiind executate peste 10% din lucrările prevăzute. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 15 martie 2021, fiind deja realizate 36 de cămine la rețeaua de canalizare, peste 2.000 metri de tubulaturi și 68 de cămine racorduri (din totalul de 547 cămine racorduri).

„Cetățenii din Răhău se confruntă cu un disconfort generat de realizarea acestor lucrări; le mulțumim pentru înțelegere și încercăm să păstrăm o comunicare deschisă. Avem speranța că odată finalizat proiectul, comunitatea va beneficia de această investiție, atât de mult așteptată” a transmis primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

Reamintim că pentru realizarea acestei investiții de la Răhău, Primăria Municipiului Sebeș a obținut o finanțare nerambursabilă, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, în valoare de 8.096.316,00 lei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult