Sport

FOTO: Răzvan Burleanu, președintele FRF, în vizită de lucru în Alba, la Sebeș, Cugir și pe „Cetate”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a fost prezent în aceste zile în județul Alba. Împreună cu Gabriel Bodescu, secretarul general-adjunct al FRF, și Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, șeful fotbalului autohton a făcut o vizită de lucru în această zonă, în fapt o luare a pulsului în teritoriu înaintea alegerilor de anul viitor, practic un start al campaniei electorale.

Miercuri seara oficialii FRF au trecut pe la Sebeș și Cugir, unde s-au întâlnit cu reprezentanții echipelor LPS Sebeș și Metalurgistul Cugir dar și cu autoritățile locale, pentru ca ulterior să ajungă pe Stadionul “Cetate” din Alba Iulia, unde la întâlnire au fost prezenți persoane implicate în fotbalul județean și membrii afiliați, respectiv AJF Alba, AFC Unirea Alba Iulia, CS Ocna Mureș, CS Municipal Unirea Alba Iulia sau Student Sport Alba Iulia. În cursul dimineții de joi, Răzvan Burleanu, însoțit de Cristian Petropulos, Mihai Țîra și Mihai Dăscălescu, a fost prezent la Consiliul Județean Alba și Primăria municipiului Alba Iulia, pentru întrevederi cu aleșii județeni și locali.

Răzvan Burleanu a fost ales în 2014 în funcția de președinte al FRF, preluând funcția de la Mircea Sandu ce ocupase postul suprem din FRF din 1990. Al doilea mandat l-a obținut în 2018, când l-a surclasat pe Ionuț Lupescu, iar în primăvara anului viitor sunt iarăși alegeri. Ca un rezumat, dincolo de discuții de principiu legate de situația fotbalului românesc în această perioadă marcată de pandemia de coronavirus, a fost aprofundată tema fotbalului juvenil, respectiv revigorarea acestui sector, atât de important.

“Am dorit să ne dăm seama exact care este situația fiecărui club, social și sportiv, în acest context al pandemiei, și cum ar trebui să individualizăm programele de asistență dinspre FRF. În noua strategie tehnică a FRF unul dintre piloni este cel care își propune eliminarea clasamentelor și rezultatelor în competițiile la nivel de copii până la 14 ani, lucru care-l implementăm în această toamnă, dar și competiții noi care-și propun un scouting de la vârste cât mai mici, la Under 13, cu acel campionat al Speranțelor și selecționate județene. În ceea ce privește fotbalul din Alba îmi doresc să se continue acest proces investițional, astfel ca în viitor să fie și alți jucători care să-i urmeze lui Nicolae Stanciu”, a explicat Burleanu pentru o parte a mass-media din Cetatea Marii Uniri.

Din Comitetul Executiv al FRF face parte, din august 2017, Mihai Dăscălescu, oficialul divizionarei terțe AFC Unirea Alba Iulia, din postura de reprezentant al celui de-al treilea eșalon.

Sursa foto: AJF Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult