Curier Județean

FOTO: Peste 200 de persoane au petrecut la Căminul Cultural din Șibot, de ,,Ziua Internațională a Vârstnicilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

1 Octombrie – Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice – a fost prilej de mare sărbătoare și bucurie pentru cei peste 200 de seniori din Șibot, cărora administrația locală, prin primarul Ilie Tomuș și viceprimarul Marcel Filimon, le-a pregătit o aniversare deosebită la Căminul Cultural.

Petrecerea Divorțaților

Printre cei care  s-au simțit cu totul speciali la acest eveniment au fost cele două cupluri (familia Popa din Sărăcsău și familia Herlea din Balomir), familii care au aniversat în acest an 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.

În semn de prețuire și de exemplu pentru familiile mai tinere au fost felicitați, li s-a urat și cântat ”La mulți ani!”, iar primarul Ilie Tomuș le-a oferit din partea administrației locale câte un premiu de 300 de lei. După urările de sănătate rostite de primar și viceprimar, a luat cuvântul preotul paroh Cosmin Șandru, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, deputatii Sorin Bumb și Florin Roman, senatorul Alexandru Pereș, secretarul general al PNL Alba, Marius Haegan.

Prin mesaje emoționante, vorbitorii i-au felicitat pe cei prezenți și le-au făcut urări, arătând că este obligația celor care reprezintă astăzi administrația locală, dar și societatea în ansamblul ei să găsească mai multe soluții concrete pentru ameliorarea condițiilor de trai ale persoanelor vârstnice, prin prelungirea perioadei de viață activă.

„Avem datoria să ne schimbăm atitudinile și percepțiile față de persoanele vârstnice și să creăm acele punți de solidaritate între generații, care să asigure păstrarea demnității umane pe tot parcursul vieții”, arăta președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel. La rândul său, părintele Șandru le transmitea participanților: ”De ziua voastră, vă urez din toată inima ca Dumnezeu să vă dea multă sănătate, o viață cât mai bună și mai lungă împreună cu generațiile care urmează, o viață plină de bucurii alături de cei dragi”.

Petrecerea a continuat mai multe ore cu o masă festivă oferită în cinstea tuturor vârstnicilor, amintiri, dans, muzică populară  interpretată de formația locală Flavius Paraschiv și solista Ancuța Matei , timp în care mulți dintre aceștia s-au simțit ca în vremurile bune ale tinereții. De un mare interes s-a bucurat tombola organizată de primăie, care a oferit premii interesante, dar și utile pentru toți cei prezenți la sărbătoare. Au mai participat la eveniment: consilierul județean Adrian Negruțiu, consilierii locali Marian Fleșeriu și Mihai Macarie.

Constantin PREDESCU

[nggallery id=4637]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult