FOTO| PERCHEZIȚII în județul Alba și în restul țării, într-un dosar de furt intelectual, înșelăciune și fals. Cum a păcălit o societate de distribuție de gaze instituțiile de stat
Polițiștii de investigare a criminalității economice din Inspectoratul de Poliție Județean Alba efectuează 87 de percheziții, în 20 de județe și municipiul București, la sediile unei societăți de distribuție de gaze. Sunt investigate posibile fapte de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals.
Astăzi, 18 noiembrie 2020, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 87 de percheziții în județele Alba (6), Arad (1), Bacău (4), Bihor (1), Bistrița Năsăud (3), Botoșani (4), Caraș Severin (4), Cluj (7), Harghita (3), Hunedoara (5), Iași (6), Maramureș (4), Mureș (15), Neamț (4), Sălaj (2), Satu Mare (1), Sibiu (6), Suceava (3), Timiș (4), Vaslui (2) și în municipiul București (2), la sediul unei societăți comerciale care are ca și obiect principal de activitate distribuția combustibililor gazoși, prin conducte, precum și la punctele de lucru ale acesteia.
Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2018 – 2019, la nivelul unuia dintre centrele de operațiuni ale societății, ar fi fost modificate fișe de defect, raportându-se un număr mai mare de defecte cu pierderi de gaze naturale.
Astfel, ar fi crescut, în mod artificial, consumul tehnologic la nivelul societății, care ar fi fost transmis, lunar, către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și ar fi fost acceptat la stabilirea tarifelor de distribuție a gazelor naturale, impactul valorii totale fiind de 10,4% .
Prin transmiterea acestor date, societatea de distribuție a gazului ar fi indus în eroare instituția care reglementează activitatea în acest domeniu, iar acest lucru ar fi condus la stabilirea unor tarife eronate de distribuție a gazelor naturale.
Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, în acest moment procedural fiind începută urmărirea penală in rem.
La percheziții participă un număr de 261 polițiști, din județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și municipiul București.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]