FOTO: Paradă inedită, cu fanfară, călăreți și torțe, la ”Sărbătoarea Libertății” 2017 de la Blaj. Peste 1000 de oameni au defilat prin centrul municipiului
Peste 1000 de persoane, în marea lor majoritate elevi ai şcolilor blăjene, au defilat, joi seara, în centrul municipiului Blaj, la „Parada cu călăreţi şi torţe” din acest an. Manifestarea, ajunsă la a noua ediţie consecutivă, reînvie o tradiţie interbelică a şcolilor blăjene.
Ca de obicei, parada a fost deschisă de fanfara Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba Iulia, urmată de călăreţii din Tiur, îmbrăcaţi în costume populare, de oficialităţile locale şi judeţene, în frunte cu primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, şi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, şi de elevi, cadre didactice şi localnicii care au urmat coloana formată.
„Parada cu călăreţi si torţe” face parte din „Sărbătoarea Libertăţii”, organizată, în perioada 5-15 mai 2017 de Primăria şi Consiliul Local Blaj, care marchează împlinirea a 169 de ani de la Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Libertăţii Blaj, din 3-15 mai 1848.
Începând cu ora 20.00, atmosfera anilor revoluţionari a pus stăpânire pe Mica Romă. Pe o rază de câteva sute de metri de la kilometrul zero al municipiului, unde răsunau cântecele patriotice, sute de oameni, grupuri de copii și adulți veniți din zonele apropiate ale Blajului, dar și localnici, mișunau dornici să participe sau să asiste la paradă.
Procesiunea a început pe ”Marșul lui Iancu”, din centrul municipiului, iar în fruntea paradei s-a aflat ”Avram Iancu”, pe calul său cel alb, care i-a condus și în acest an pe cei care au venit să ducă tradiția mai departe.
Călăreți din Tiur, îmbrăcați în straie naționale, peste 1000 de elevi și dascăli ai Blajului cu torțe în mâini, dar și simpli localnici au defilat spre încântarea celor care au venit să admire parada de pe margine.
Pe tot parcursul drumului, fanfara Centrului de Cultură ”Augustin Bena” de la Alba Iulia a întreținut atmosfera de sărbătoare cu cântece patriotice.
Este pentru al nouălea an consecutiv când se organizează un astfel de eveniment. Primăria Blaj și-a dorit să reînvie o tradiție existentă în Mica Romă în perioada interbelică, aceea ca dascălii și elevii din școlile Blajului să participe în luna mai la o procesiune de torțe, călăreți și fanfară care să aducă aminte de faptele înaintașilor lor. (A.M.)
FOTO: Nicu Goga
[nggallery id=3925]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]