FOTO| O școală din Apuseni, mai informatizată ca multe unități de învățământ din marile orașe!
FOTO| O școală din Apuseni, mai informatizată ca multe unități de învățământ din marile orașe!
Într-o lume în continuă schimbare, dominată de tehnologie, unde informația circulă ,,ca vântul și ca gândul”, se impune tot mai mult ideea de ,,școală a viitorului” – una la care elevii să vină cu drag și să găsească dotări similare celor moderne din mediul urban.
Pornind de la această dorință, colectivul de cadre didactice de la Școala Gimnazială ,,Dr. Petru Șpan” Lupșa a decis ca una din țintele strategice de dezvoltare instituțională pentru perioada următoare să fie ,,Creșterea, până în anul 2024, a procentului de cadre didactice care utilizează tehnologia informațională computerizată, de la 50% la 80%”.
Astfel, primul obiectiv specific pentru realizarea acestei ținte este dezvoltarea bazei materiale a școlii prin dotarea tuturor sălilor de clasă, a laboratorului de informatică și a Centrului de Documentare și Informare cu mijloace didactice moderne. Bineînțeles că acest obiectiv ar putea fi prea îndrăzneț pentru o școală din mediul rural pentru că este nevoie de resurse financiare considerabile, dar unitatea de învățământ din această comună a găsit un real sprijin în autoritățile locale, respectiv Primăria Lupșa și Consiliul Local Lupșa.
Prin urmare, administrația publică locală de aici a alocat anul trecut resurse financiare atât pentru dezvoltarea bazei materiale a școlii, dar și pentru formarea și perfecționarea cadrelor didactice – acesta fiind al doilea obiectiv al țintei propuse. Datorită acestui ajutor, poate nesperat, fiecare sală de clasă a fost dotată cu televizor smart și table magnetice de dimensiuni mari. De asemenea, s-au achiziționat videoproiectoare, ecrane de proiecție, laptopuri, imprimante, cărți și tablete grafice – atât de necesare mai ales în cadrul activităților online, dar și în activitățile cu prezență fizică. Însă surpriza cea mai mare a sfârșitului de an a fost dotarea unei săli de clasă cu o tablă interactivă și 15 laptopuri, achiziționate tot de către Primăria Lupșa.
„Sperăm că acesta este doar începutul modernizării școlii, având în vedere că administrația publică de la noi a depus un proiect finanțat de la bugetul de stat cu cofinanțare de la bugetul local, denumit „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei la Școala Gimnazială <<Dr. Petru Șpan>> Lupșa”. Toate acestea au venit ca o încununare a eforturilor pentru modernizarea școlii, având în vedere că totul a început de fapt cu amenajarea curții școlii prin montarea de pavaje și asfaltarea terenului de sport.
Astfel am putut să îi primim într-un nou decor pe copii, la începutul anului școlar, dar și pe invitații participanți la sesiunea de comunicări științifice găzduită de școala noastră, consacrată aniversării a 600 de ani de la ctitorirea Bisericii ,,Sfântul Gheorghe” din Deal și a 655 de ani de la atestarea documentară a comunei Lupșa.
Aceste schimbări ne îndreptățesc să credem că elevii noștri vor înțelege că eforturile depuse de școală împreună cu Primăria și Consiliul Local Lupșa au avut ca scop îmbunătățirea actului educativ și adaptarea cu succes a copiilor la schimbările care au loc într-un ritm amețitor în societate și în lume în general.” au transmis directorul Daniela Crișan și cadrele didactice de la Școala Gimnazială ,,Dr. Petru Șpan” Lupșa.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”
Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]
