FOTO: Mircea Hava, primarul degustător cu talent culinar şi viceprimarul Paul Voicu, cel mai bun luptător din oastea portocalie
Celebra întâlnire a pedeliştilor din Alba, din ziua de 15 august, cu ocazia sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”, a strâns pe stadionul din Oarda de Jos, peste 100 de persoane în jurul ceaunelor pregătite de echipele angrenate în concurs. Cu acest prilej s-a remarcat şi puterea „portocalie” a judeţului, în frunte cu primarul Mircea Hava care s-a dovedit a fi un maestru bucătar şi un bun degustător.
Îmbrăcat într-o pereche de pantaloni cărămizii şi NU portocalii, edilul oraşului a trecut pe la fiecare echipă pentru a servi câte un păhărel, dar nu înainte să asigure presa că nu se va urca astăzi la volan. Totodată, Mircea Hava a arătat că are calităţi culinare amestecând cu mult pathos în ceaunul de această dată portocaliu al MasterChef-ului Flaviu Tothăzan, participant la concurs. Astfel, putem sta liniştiţi în privinţa viitorului loc de muncă al primarului dacă nu va câştiga alegerile din 2016, care va fi cooptat cu siguranţă în bucătăria unei societăţi comerciale din oraş.
Nici viceprimarul Paul Voicu nu s-a lăsat mai prejos şi a arătat că are şi alte calităţi în afară de cele politice, fiind un bun cârcotaş şi cel mai bun luptător din oastea portocalie. După ce a fost playmaker-ul unui joc între participanţi i-a dat şansa colegului de partid, Dorin Nistor să se afirme, care nu a fost la fel de haios şi a luat-o la „fund”. Pentru că ulciorul nu merge de multe ori la apă, viceprimarul prezentator şi-a luat şi el plasă, şi a fost una plină cu apă, spre amuzamentul primarului care tocmai îşi aprindea ţigara, după masa copioasă. Mai mult decât atât, nemulţumit de farsele lui Dan Negru de Alba Iulia, un sătean din Oarda de Jos a pus bâta pe viceprimar, după cum se poate vedea şi în imagini.
[nggallery id=54]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
