Sport

FOTO: Metalurgistul Cugir – Pandurii 2 Tg. Jiu 2-0 (1-0) | Pandurii, răpuși sub Drăgana de L. Itu și I. Radu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir s-Metalurgistul Cugir - Pandurii Tg Jiu 77a impus sub Drăgana în confruntarea cu Pandurii Tg. Jiu 2, scor 2-0 (1-0), întâlnirea contând pentru etapa a 9-a a Seriei a 5-a din Liga a 3-a.

Petrecerea Divorțaților

Victoria s-a conturat grație căpitanului Lucian Itu, la a doua rundă cu gol, respectiv „rezervei” I. Radu (90+2), reluare cu capul în stânga portarului.

Veteranul L. Itu  a punctat în minutul 24, reluând sub bară centrarea venită din stînga de la Chelaru. Alte oportunități au mai fost semnate de Bîrzan (38) și Cîrstean (42). Oaspeții au aliniat o formulă extrem de tânără, niciun jucător de pe foaia de joc nedepășind 20 de ani, iar titularii având media de vârstă puțin peste 19 ani! La 16 ani, Cioiu și Gruia au intrat în teren în minutul 77, respectiv 89.

*Moldovan, trimis în tribună!

În minutul 83, antrenorul Călin Moldovan a fost trimis în tribune, în mod exagerat de central, pentru proteste, tehnicianul gazdelor solicitând un penalty la un henț în careul advers. ” A fost foarte greu, știam ce ne așteaptă, întâlnind un adversar valoros ce are jucători de calitate. Îi felicit pe jucători că au înțeles ca va fi un meci dificil. Sperăm să continuăm pe drumul bun pe care ne-am înscris, chiar dacă urmează trei meciuri de foc. Efectiv nu-mi dau seama de ce am fost eliminat”, a afirmat Călin Moldovan.

După pauză oltenii au fost mai periculoși ratând egalarea prin Mareș (65), a trecut pe lângă minge în careul mic! În minutul 69, Tiut a respins o minge în față, provocând emoții coechipierilor, balonul fiind îndepărtat de Goșa.

Abia intrat în teren, I. Radu (79) a șutat în stâlpul drept al porții oaspeților. G. Goronea a mai solicitat un penalty în min. 90, după un contact cu portarul advers.

Echipe: Metalurgistul: Tiut – Bold, Goșa, Șt. Radu, Huțanu – L. Moldovan (65, Afrapt), Necșulescu, M. Neagu, Chelaru (88, Ghergar) – Itu (73, G. Goronea), Cîrstean (76, I. Radu); rezerve Dragotă – Șuteu, Tăban;

Pandurii 2: Al. Oprița – Trocan, Celea, Negrescu, Miroiu – C. Bîrzan, Erdei – Dănăricu (77, Cioiu), Hemidi, Pîrcălabu – Mareș (65, D. Pîrvulescu), Pîrcălabu (52, R. Dumitru); reyzerve Manole – A. David, C. Brînzan, Gruia, Cioiu. Antrenor Claudiu Mocioi.

S-a consemnat a 3-a victorie consecutivă pe teren propriu fără gol primit, obţinându-se trei puncte importante în contextul partidelor de foc ce urmează: deplasare la Hunedoara, acasă cu Naţional Sebiş şi derby-ul judeţean cu Performanţa Ighiu de pe „Cetate”.

Runda următoare, meci lângă furnale, cu FC Hunedoara.

[nggallery id=1169]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia), AUR la Campionatul Mondial de Powerlifting SENIORI 2026: Performanță fantastică în Turcia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia), AUR la Campionatul Mondial de Powerlifting SENIORI 2026: Performanță fantastică în Turcia Performanță fantastică repurtată miercuri, 11 noiembrie 2026, de sportivul albaiulian Andrei irimie. Acesta a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de Powerlifting, în plină desfășiurare în aceste zile. Andrei Irimie, sportiv legitimat la CS Unirea Alba […]

Citește mai mult

Sport

Video exclusiv | Antrenorul Alexandru Kalanyos: „Nicolae Stanciu face lucruri minunate pentru tot fotbalul nostru. Va lua titlul și în România!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Exclusiv | Antrenorul Alexandru Kalanyos: „Nicolae Stanciu face lucruri minunate pentru tot fotbalul nostru. Va lua titlul și în România!” Alexandru Kalanyos, antrenorul care l-a descoperit pe Nicolae Stanciu, cel mai în vogă fotbalist român al momentului, este în culmea fericirii, după ce internaționalul din Alba a câștigat campionatul în China și a fost desemnat […]

Citește mai mult

Sport

21 noiembrie 2026 | Crosul Unirii, un nou start, al 57-lea, la Alba Iulia, în Șanțurile Cetății Alba Carolina

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Crosul Unirii, un nou start, al 57-lea, la Alba Iulia, în Șanțurile Cetății Alba Carolina Primăria Municipiului Alba Iulia, în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia, organizează sâmbătă, 21 noiembrie 2026, de la ora 10:00, cea de-a 57-a ediție a Crosului Unirii. Evenimentul se desfășoară în Șanțurile Cetății, startul urmând să fie dat […]

Citește mai mult