Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO| Mărturia cutremurătoare a unui pacient din Alba, după 38 de zile cu simptome puternice de COVID-19: „Nişte gheare reci au început să mă sugrume. Să-mi taie respiraţia“

Ioana Oprean

Publicat

în

Un fost consilier local din localitatea Cugir, județul Alba, în vârstă de 56 de ani s-a luptat timp de 38 de zile cu COVID-19. Radu Roşian explică experienţa sa cu virusul într-o postare pe reţeaua de socializare Facebook.

Radu Roşian a fost până în 2019 consilier local în oraşul Cugir. Lucreaza ca inginer şef la Parcul Industrial Cugir. În postarea lungă susţine că a avut 38 de ore critice şi că a crezut că nu scapă cu viaţă. A stat timp de trei săptămâni la ATI, unde a primit tratament.

”Nişte gheare reci au început să mă sugrume. Să-mi taie respiraţia. Am fost sigur ca nu scap. Dar primisem un mesaj de la copil ca se gândeşte la mine şi-i este frică pt mine”, spune acesta, ţinând să mulţumească unei persoane care s-a interesat tot timpul de el – ”Fără el eram pa!”.

Masajul transmis de Radu Roşian: ,, După 38 de zile infernale! Sunt cei care nu cred in Covid! F bine, au dreptate, n-ai cum sa-i lămureşti! Sunt cei care cred ca Covidul este o mică răceala! F bine, au dreptate, 90% aşa scapa! Suflă nasul de doua ori şi după 14 zile sunt negativi! Dar sunt şi 10%, pe care Covidul ii prinde cu sistemul imunitar praf (pneumonie, diabet, hipertensiune, alte boli mai grave).

Pe ăştia ne pune la pământ! Virusul ne ia organele şi ni le toacă! Sunt pozitiv din 10 Octombrie şi m-am negativat in 18 Noiembrie. 38 zile lungi, grele, uneori infernale. După o săptămâna de tratament la Cugir in care am tratat pneumonia şi am luat antivirale, am cerut sa plec acasă in izolare deşi eram pozitiv. Am citit eu peste tot ca in 14 zile, virusul trece. Am avut într-un fel dreptate sa cer sa plec fiindcă la infecţioase la Cugir, condiţiile sunt absolut infernale.

Saloane şi bai mizerabile (ma refer la dotare şi stare, nu la curăţenie) paturi care erau atât de incomode încât parca seara îţi ziceau: hai sa-ţi bătucesc un pic carnea pe tine musiu! Am aflat că între timp au mutat infecţioasele în partea renovată a spitalului. Bravo lor! Nu pot să zic nimic rău de Florin Arion sau doctoriţa Medrea Oana. Au făcut pentru mine maximul posibil in condiţiile date. Teste, radiografii, CT, tratament! Acasă am stat trei zile in izolare, in a 4-a am făcut febră şi in a 5-a dimineaţa – 24 octombrie – n-am mai putut să respir. Am dat tel la 112 şi a venit salvarea cu oxigen şi m-a dus la spital la Cugir. Şi de acolo la UPU Spital Judeţean Alba.

Diferenţa între Spitalul Judeţean şi cel din Cugir este de nedescris. La UPU este ca intr-o hala de producţie. Dotare serioasă. Tot personalul se mişcă ca pe spargă. Profesionalism. Asta a fost impresia mea. A aflat Ion Dumitrel (Preşedintele Consiliului Judeţean – n.r.) de starea mea şi a vorbit la terapie intensiva.

Acest OM, a vorbit zilnic cu doctorii, s-a interesat sa am tratamentul cel mai bun, mi-a scris zilnic mesaje de încurajare. Fara el, eram pa! Împreuna cu Haţegan Marius şi Alexandru Pereş, mi-au arătat ce înseamnă prieteni. Vechi, adevăraţi. În 24 octombrie la ora 18 eram într-un salon la izolare, in transfer de la UPU spre ATI. La ora 19:30 trebuia să vină să mă ducă sa mă lege la oxigen la ATI si sa încep tratamentul cu antibiotice şi antivirale. Şi-au început! Nişte gheare reci au început sa ma sugrume.

Sa-mi taie respiraţia. Am fost sigur ca nu scap. Dar primisem un mesaj de la copil ca se gândeşte la mine şi-i este frica pt mine. In ora aia in care ghearele ma strângeau nemilos de gât am repetat într-una; Flavius, Flavius, Flavius. Aproape pina la inconstienta! Şi-am reuşit sa rezist pina m-au legat la aparatul de oxigen, cu masca pe toată fata! Asta a fost salvarea mea.

Mi-a spus fina mea dr Ramona Gheorghe ca de fapt am avut 36 de ore critice. Pe muchie. Ramona a fost împreună cu Ion Dumitrel una dintre cei care au vegheat asupra mea. Au urmat aproape trei săptămâni de ATI. Cu zile lungi in care stăteam şi 15 ore pe zi in perfuzii. Şi mă uitam, pic, pic, pic. Picura şi nu se mai termina. Şi urma alt tub şi alt tub. Câte 6-7 pe zi.

Nu mai am milimetru de piele neinţepat pe mâini. Injecţii, branule, analize zilnice de sânge. Zeci sau sute de Injecţii. Nici nu mai ştiu. Sunt vânăt peste tot. După astea trei săptămâni am rămas cu un pic de carne pe mâini şi picioruşe sub pielea fleşcăită. Faţa căzută. Pielea uscată de la lipsa soarelui. Mintea zdruncinată de la singurătate. Singur 24 de ore. Înmulţit cu atâtea zile.

Noroc ca exista şi oameni care mi-au scris mesaje zilnic. S-au interesat cum mă simt. La un moment dat îmi doream să mă lase in pace fiindcă mă întrebau toţi: nu eşti mai bine? Când ieşi? Şi nu eram. Nu ştiam când scap! Eram singurul căruia testele ii ieşeau pozitive. Pe oamenii ăştia ii tin minte. Pe toţi.

Pe restul: i-am şters din memorie. Sunt unii pe care i-am crezut prieteni/ prietene, dar nu mi-au dat un mesaj de îmbărbătare. Aşa suntem toţi. Prieteni de suprafaţă. Pe interese. Şi câţiva adevăraţi. Pe aia o sa-i păstrez in memorie. Astăzi o să mă mute intr-o secţie civilă a spitalului judeţean. Nu m-am recuperat cu oxigenul. Încă am nevoie de masca. De aia mică. Uşoară.

Şi trebuie sa continui tratamentul pentru rinichi. Dar parca altfel suna: a fost transferat de la ATI. Asta este mică poveste a unui om care s-a convins de existenţa Covidului. De perfidia acestui virus care cauta orice organ mai puţin sănătos pe care sa-l atace. Mâncaţi sănătos. Faceţi exerciţii fizice cât mai puteţi. Ferti-va de răceli. Dacă veţi lua virusul sa puteţi lupta mai bine decât am luptat eu! Aştept cu încredere. Cu optimism săptămâna ce urmează. Pot fi şi săptămâni. Vreau sa plec recuperat!

Sursa: adevărul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Petru Roncea, câștigător la Physique Tall Champion. Tânărul din Sebeș s-a calificat la Campionatul Mondial din Los Angeles

Bogdan Ilea

Publicat

în

La finalul săptămânii trecute, în orașul Luton, din Marea Britanie, la The Grove Theatre, s-a desfășurat o competiție de amploare dedicată culturismului natural. Evenimentul s-a întins pe durata a două zile: prima zi fiind rezervată categoriilor de juniori și adolescenți, iar cea de-a doua destinată sportivilor din categoriile open, cu vârste între 20 și 28 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Apel DISPERAT pentru o cățelușă fără stăpân, lovită de mașină. A fost luată de pe marginea drumului de o tânără și dusă la o clinică veterinară în stare gravă. Costurile tratamentului sunt imense

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel DISPERAT pentru o cățelușă fără stăpân, lovită de mașină. A fost luată de pe marginea drumului de o tânără și dusă la o clinică veterinară în stare gravă. Costurile tratamentului sunt imense O tânără din județul Alba a găsit în urmă cu câteva zile, pe marginea drumului dinspre Cugir spre Orăștie, o cățelușă fără […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Președintele ceh Petr Pavel a fost în vacanță în România. A vizitat și Alba Iulia: ,,Frumoasă, cu oameni prietenoși și locuri minunate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Președintele din Republica Cehă și-a petrecut vacanța în România, unde a călătorit peste 3.000 de kilometri pe motocicletă. În excursia sa, Petr Pavel a vizitat și județul Alba. Bărbatul în vârstă de 63 de ani a călătorit alături de un grup de prieteni motocicliști, iar pe parcursul vacanței, nu a dormit mai mult de o […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea