Cultură Educație

FOTO: Luna Internațională a Bibliotecilor Școlare, sărbătorită la Colegiul Național I.M Clain Blaj. Elevi costumați în personaje preferate din cărțile citite și panou cu fragmentele ce i-au impresionat

Ioana Oprean

Publicat

în

Miercuri, 25 octombrie 2017, elevii Colegiului Național „Inochentie Micul Clain” Blaj au creat un cadru de poveste pentru a celebra ”Luna Internațională a Bibliotecilor Școlare”, un proiect educațional realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Alba și  Casa Corpului Didactic.

Petrecerea Divorțaților

Activitățile susținute în cadrul Colegiului Național „Inochentie Micul Clain” au fost realizate cu sprijinul conducerii instituției, a cadrelor didactice și a bibliotecarei Maria Brad.

Obiectivul proiectului inițiat de către Viorica Gențiana Onișoru, bibliotecar al CCD Alba, a fost de a promova lectura în rândul elevilor, în vederea formării unor deprinderi de comunicare.

Evenimentul organizat s-a desfășurat în cadrul Centrului de documentare și informare al instituției de învățământ, un spațiu special ales, datorită faptului că reprezintă un loc deosebit, care îndeamnă la meditație și stimulează lectura. În plus, nu se poate vorbi despre cărți, fără a le avea alături, într-un moment în care acestea sunt sărbătorite.

În acest context, aproximativ 100 de elevi, împreună cu profesorii coordonatori- Codruța Fleșer, Carmen Simu, Iulia Tarko, Ioana Breazu- au realizat un frumos program pentru a puncta importanța lecturii, cărților, bibliotecilor, precum și a cititorilor. Elevii claselor a V-a și a VIII-a au dat dovadă de multă ingeniozitate, costumându-se în personajele preferate din cărțile citite, folosind materiale reciclabile. Momentele acestea au evidențiat plăcerea lecturii și interesul elevilor pentru astfel de activități.

A doua etapă a manifestării a constat în prezentarea cărților preferate, în vederea stimulării interesului celor prezenți pentru a lectura operele literare. În acest sens, cei implicați au realizat coperțile cărților citite, dând dovadă de talent și originalitate. Prezentările tuturor au surprins ideile principale din fiecare operă, iar mesajul final a fost unul marcant, demonstrând faptul că lectura este o prezență constantă între preocupările tinerei generații.

Pe lângă aceste momente deosebite, pline de entuziasm și de emoție, s-a făcut remarcată implicarea elevilor de liceu din clasele a IX-a A, a IX-a D,a X-a D și a XI-a D, care au optat pentru realizarea unor panouri, aducând în prim-plan cărțile și lectura. Aceștia au selectat din cărțile citite fragmentele ce i-au impresionat, care le definesc oarecum caracterul și i-au sensibilizat într-o mare măsură.

Finalul manifestării a fost marcat de aprecieri și multe aplauze pentru cei care s-au implicat în derularea acestei activități. Toții elevii au primit semne de carte și au fost recompensați cu dulciuri.

Conducerea școlii felicită cadrele didactice, elevii și pe doamna bibliotecar pentru modul în care s-a desfășurat activitatea, susținând astfel de manifestări, care contribuie la promovarea instituției de învățământ, a transmis prof. dr. Ioana Breazu.

[nggallery id=4760]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță

Ioana Oprean

Publicat

în

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul

Ioana Oprean

Publicat

în

Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul Marți, 27 octombrie, de la ora 12:00, Galeriile expoziționale ale Sălii Unirii din Alba Iulia găzduiesc vernisajul expoziției „Despre eroi, război, viață și moarte. Reconstituirea biografiilor unor participanți la Primul Război Mondial”, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

29 octombrie 2026 | „3 zile în septembrie”, proiecție specială la Sebeș, în prezența regizorului Tudor Giurgiu

Ioana Oprean

Publicat

în

„3 zile în septembrie”, proiecție specială la Sebeș, în prezența regizorului Tudor Giurgiu „3 zile în septembrie”, cel mai nou lungmetraj regizat de Tudor Giurgiu, ajunge la Sebeș pentru o proiecție specială, în prezența regizorului, joi, 29 octombrie 2026, la ora 18:30, la Centrul Cultural `Lucian Blaga”.  Proiecția va fi precedată de un fragment din […]

Citește mai mult