Ştirea zilei

FOTO: Lucrările de modernizare a DJ107 Alba Iulia – Teleac și a podului peste Ampoi, finalizate până la sfârșitul anului

Bogdan Presecan

Publicat

în

lucrari DJ 107 pod-drum Teleac (4)Lucrările pentru modernizarea ultimei porțiuni din Drumul Județean 107C, Alba Iulia-Drâmbar, de circa 2 kilometri și a tronsonului Colibi – Secășel, de 4,5 lm, sunt începute și au ca termen de finalizare luna august 2013.

Petrecerea Divorțaților

În ceea ce privește consolidarea a podului de pe DJ 107, peste râul Ampoi, din apropierea centurii ocolitoare a municipiului Alba Iulia, se desfășoară pe un sens de mers, iar potrivit constructorului, vor fi finalizate până la sfârșitul anului acesta.

Consiliului Județean Alba este beneficiarul și finanțatorul acestor investiții. Responsabil de acest domeniu, Florin Roman, vicepreședintele instituției s-a deplasat în teren pentru a urmării dacă se lucrează și cum avansează lucrările.

Câștigătoarea licitației pentru realizarea celor trei investiții, care se ridică la suma de  peste 3.500.000 de lei,  este societatea Newamport Compani SRL. Reprezentanții companiei se aflau la lucru pe tronsoanele de drum și la pod de asemenea.

O problemă apărută la intrarea în mai mult gospodării din Drâmbar, aflate în pantă în raport cu drumul, este îngreunarea accesului cu autoturismul în curte din cauza bordurii formate în urma turnării covorului asfaltic. Situația urmează însă să fie remediată pentru ca localnicii respectivi să își poată folosi, ca și până acum, curțile gospodăriilor.

Pe tronsonul de 2 kilometri din DJ 107C, Alba Iulia-Drâmbar, aflat în avansată stare de degradare, va fi refăcut carosabilul și vor fi amenajate parcări, pe anumite porțiuni urmând să fie scoase plăcile de beton din drumul vechi.

La podul peste Ampoi au fost executate lucrări de reparaţii și consolidare, iar lucrările de întreţinere constau în reparaţii la parapete şi refacerea parţială a căii pe partea carosabilă. Pentru menţinerea în stare de viabilitate a drumului DJ 107, se realizează lucrări de consolidarea structurii podului astfel încât acesta să aibă un gabarit corespunzător a două benzi de circulaţie. Perioada de garanţie de bună execuţie este de 24 luni de la terminarea lucrărilor.

Costul lucrărilor de modernizare a celor două porțiuni de DJ se ridică la peste 3.000.000 de lei, iar pentru consolidarea a podului de pe DJ 107, peste râul Ampoi la 643.390 de lei (aproximativ 140.000 de euro).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate

Ioana Oprean

Publicat

în

829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari

Ioana Oprean

Publicat

în

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil

Ioana Oprean

Publicat

în

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]

Citește mai mult