FOTO Lucrări intensive în centrul municipiului Alba Iulia. Zona pietonală va avea o nouă înfățișare
Lucrările de modernizare în centrul municipiului, demarate de Primăria Alba Iulia au început în forță, de aproximativ două săptămână. Zona pietonală cuprinsă între magazinul Unirea și sediul BCR urmează să fie complet reconfigurată și corelată cu prevederile PUZ-ului zonei centrale.
Mai exact, proiectul, cu o perioada de desfășurare de 12 luni, constă în reconfigurarea străzii centrale Tudor Vladimirescu, a zonelor pietonale si a celor verzi, reamenajarea intersecțiilor, precum și amenajarea a doua sensuri giratorii și a peste 133 de parcări, pe laturile estică și vestica ale străzii.
Prima etapa a proiectului este dedicata executării lucrărilor tehnice, a rețelelor subterane si a celor de iluminat public și relocării unor conducte. în partea a doua urmează lucrările de design urban si peisagistica: amenajarea locurilor de relaxare pentru pietoni, a zonelor verzi cu plantații joase si înalte, montarea unui sistem de irigații precum si a unui mobilier urban nou.
La final, partea intens circulată din fata sediilor BCR şi magazinului Unirea ar urma să fie înfrumuseţată şi modernizată, pentru a deveni atât funcţională, cât şi atractivă pentru locuitori şi vizitatori.
În procesul de modernizare a zonei pietonale, se vor amenaja locuri de odihnă, zone verzi cu plantaţii joase şi înalte şi sistem de irigaţii.
”Dată fiind noua geometrie a dalei urbane, ce va cuprinde 94 de locuri de parcare în perimetrul delimitat de sediul BCR și magazinul Unirea, este de înțeles că transformările vor modifica și structura peisagistică. În reconfigurarea zonelor verzi din proximitatea parcărilor și locurilor de odihnă, este prevăzut un aport de circa 302 arbori și arbuști ornamentali (rășinoși și foioși). Ca o măsura complementară, în funcție de studiul peisagistic ce subscrie acestui proiect, se vor păstra o bună parte dintre arborii existenți, cu precădere în zona din fața magazinului Unirea. Vegetația afectată și cu probleme va fi înlocuită, iar arborii situați pe axul noii trame stradale propuse vor fi mutați în alte locații stabilite de autoritatea locala. Zonele verzi vor cuprinde infrastructura necesară pentru irigare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia Mihai Coșer.
[nggallery id=2361]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
