Actualitate
FOTO| Lucrări de renovare la Curtea de Apel Alba Iulia. Programul ședințelor ar putea fi afectat
Începând de luni, 18.10.2021, sala de ședințe ”Constantin Hamangiu” (201) situată la etajul al II-lea al Palatului Justiției din Alba Iulia, unde se judecă de regulă dosare aflate pe rolul secției a I-a civilă și secției contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, va intra în renovare pe o perioadă estimată de 30 de zile.
Ședințele de judecată, care au termen stabilit începând cu data de 18.10.2021 în sala ”Constantin Hamangiu”, se vor desfășura într-una din celelalte săli de judecată ale Curții de Apel Alba Iulia, conform programării și disponibilității zilnice. Curtea de Apel Alba Iulia va publica zilnic pe portalul instanței (accesibil pe Portalul instanțelor de judecată http://portal.just.ro) la rubrica Anunțuri Importante categoriile de cauze la care se modifică locul desfășurării ședinței de judecată.
Recomandăm justițiabililor să verifice pe portalul Curții de Apel Alba Iulia în ziua anterioară termenului stabilit, sala de judecată în care este relocată cauza ce fusese anterior programată la sala ”Constantin Hamangiu”.
Precizăm că în această perioadă este posibil să fie afectată programarea orară a ședințelor de judecată, care se pot prelungi după ora estimată inițial, având în vedere supraaglomerarea parțială a cauzelor în sălile de judecată disponibile.
În acest context, dar având în vedere și situația pandemică actuală reiterăm recomandarea către toți justițiabilii, avocații și ceilalți participanți la actul justiție să limiteze prezența la sediul instanței strict la situațiile în care prezența este obligatorie pentru înfăptuirea justiției și doar pentru timpul necesar îndeplinirii obligațiilor judiciare sau profesionale și să respecte toate recomandările de conduită esențiale pentru limitarea riscurilor de îmbolnăvire:
- Respectarea pe durata prezenței în instanță a măsurilor de igienă și protecție recomandate de Ministerul Sănătății și afișate în spațiile publice ale instanței;
- Folosirea exclusiv a mijloacelor electronice de comunicare cu instanța, de transmitere a documentelor și de informare disponibile permanent la nivelul instanței:
- e-mail ([email protected] – Registratură; [email protected] – Biroul de informare și relații publice)
- fax (0258810286)
- telefon (0258810289 – Arhivă, Registratură; 0258819877, 0746100207 Biroul de informare și relații publice)
- Utilizarea aplicației informatice DOSAR ELECTRONIC pentru informare sau studierea dosarului și limitarea deplasării fizice la Arhiva instanței sau la celelalte compartimente publice;
- Exprimarea acordului pentru citarea și comunicarea actelor de procedură în format electronic prin intermediul aplicației „TDS” (Trimitere Document Securizat) și eliminarea astfel integral a contactului fizic cu documentele de procedură comunicate de instanță prin intermediul serviciilor poștale;
- Justițiabilii care se află în carantină sau izolare la domiciliu să înștiințeze în scris în cel mai scurt timp completul de judecată prin mijloacele tehnice disponibile: fax sau e-mail.
Lucrările de restaurare și renovare care debutează luni 18.10.2021 fac parte dintr-un proiect mai amplu care vizează principalele săli de judecată ale Curții de Apel Alba Iulia, situate la etajul al II-lea al clădirii monument istoric: sala de ședințe ”Constantin Hamangiu” (201) și sala de ședințe Vintilă Dongoroz (213). Principalele obiective ale lucrărilor sunt: refacerea finisajelor celor două săli, restaurarea ferestrelor și a căptușelilor acestora, pozarea ascunsă, pe cât posibil a cablajelor aparaturilor montate pe pereți, reabilitarea parchetului și a binelor (podiumurile completelor de judecată). Pentru a limita pe cât posibil impactul asupra activității de judecată pe timpul derulării proiectului de restaurare, lucrările de reparații la sala de ședințe ”Vintilă Dongoroz” vor fi realizate doar după finalizarea renovării sălii de ședințe ”Constantin Hamangiu”.
Actualitate
OUG pentru creșterea salariilor, publicată în Monitorul Oficial. Marcel Ciolacu, apel către dascăli să revină la clase
OUG pentru creșterea salariilor, publicată în Monitorul Oficial. Marcel Ciolacu, apel către dascăli să revină la clase
Marcel Ciolacu, apel către dascăli să revină la clase pentru a încheia anul școlar
Ordonanța de Urgență care prevede creșterea salariilor profesorilor și personalului nedidactic a fost publicată în Monitorul Oficial. „Fac apel către dascăli să revină la clase pentru a încheia cu bine acest an școlar”, scrie pe Facebook liderul PSD, Marcel Ciolacu.
„Ordonanța de creștere imediată a veniturilor profesorilor și personalului nedidactic a fost publicată în Monitorul Oficial. Dar acest lucru trebuie completat printr-o reformă consistentă a salarizării din sistemul de învățământ. Iar asta se va întâmpla chiar de anul viitor, când viitoarea lege a salarizării unitare va fi aplicată. Voi continua să am toată deschiderea pentru dialog și pentru găsirea unor soluții realiste și aplicabile, care să aducă mai multă dreptate în sistemul de învățământ. Acesta este doar primul pas! Mai mult, mi-am asumat clar că viitorul Guvern va continua – cu și mai multă forță – să redea respectul și demnitatea cuvenite dascălilor. Fac apel către dascăli să revină la clase pentru a încheia cu bine acest an școlar! Discuțiile asupra problemelor legitime din sistem trebuie să continue, însă este vorba și de viitorul copiilor. De aceea, toate examenele trebuie să se desfășoare conform programărilor anunțate”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.
Salariul net al unui profesor cu studii superioare gradul didactic 1 și peste 25 de ani vechime crește de la 3.985 de lei la 4.707 lei
La această creștere se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică 10% și, după caz, creșteri salariale pentru dirigenție, inclusiv pentru educatori și profesori pentru învățământ primar (10%), învățământ special (15%), învățământ simultan (între 7 și 20%), predare în zone izolate (între 3 și 20%), predare în penitenciar (15%), gradația de merit (25%).
Salariul net al unui profesor cu studii superioare de lungă durată cu definitivat și 5-10 ani vechime se majorează de la 2.713 lei la 3.365 lei.
Venitul net al unui profesor cu studii superioare de lungă durată debutant crește de la 2.376 lei la 2.956 lei.
Actualitate
Pensii 2023: Din ce se contituie stagiul de cotizare și care sunt perioadele asimilate necontributive
Pensii 2023: Din ce se contituie stagiul de cotizare și care sunt perioadele asimilate necontributive
Stagiul de cotizare reprezintă perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu declaraţie individuală de asigurare sau contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Citește și: Când intră pensiile pe card în luna iunie 2023. Plata pensiei prin mandat poștal
STAGIUL DE COTIZARE SE CONSTITUIE DIN:
• Perioadele de timp pentru care asiguraţii datorează şi/ sau plătesc contribuţii de asigurări sociale în sistemul public de pensii din România, precum şi din alte ţări, în condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile internaţionale la care România este parte;
• Vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001;
• Perioadele de după 1 aprilie 2001, în care persoanele au fost asigurate în baza declaraţiilor individuale de asigurare sau a contractelor de asigurare, conform legislaţiei pensiilor;
Citește și: Noutăți pensii 2023 | Ce șanse sunt să mai crească pensiile în acest an?
• Perioada suplimentară de vechime în muncă acordată pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii;
• Perioadele asimilate prevăzute la art. 49 al Legii nr. 263/2010;
• Timpul util la pensie realizate de agricultori, în condiţiile reglementate de legislaţia privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor.
PERIOADE ASIMILATE (NECONTRIBUTIVE)
Perioadele în care asiguratul:
Citește și: Indexare pensii 2023: O nouă regulă negociată de România cu Comisia Europeană
• a beneficiat de drepturi de asigurări sociale
– pensie de invaliditate
– concediu pentru incapacitate temporară de muncă;
– concediu pentru creşterea copilului;
• a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar,organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă;
• a satisfăcut serviciul militar,
• a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
• a fost elev al unei şcoli militare/ de agenţi de poliţie sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguraţă naţională.
Actualitate
Ajutor de la stat, în valoare de 90 de milioane de lei, pentru femierii români. Cine poate beneficia de subvenție
Ajutor de la stat, în valoare de 90 de milioane de lei, pentru femierii români. Cine poate beneficia de subvenție
Ministerul Agriculturii a anunțat faptul că va plăti aproximativ 90 de milioane de lei pentru peste 10.000 de fermieri pentru motorina folosită în primul trimestru din anul 2023.
Reprezentanții Ministerului Agriculturii au anunțat că au fost aprobate prin ordin de ministru cantitățile de motorină utilizate în agricultură, care se ridică la aproape 59 de milioane de litri, în valoare totală de aproape 90 de milioane de lei.
Cine sunt cei care vor beneficia de cei 90 de milioane de lei din partea Ministerului Agriculturii
Potrivit Ministerului Agriculturii, sprijinul pe motorină pentru primul trimestru al acestui an agricol va fi efectuat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), imediat ce ordinul va fi publicat în Monitorul Oficial.
”MADR a aprobat prin ordin de ministru cantitățile de motorină utilizată în agricultură în primul trimestru al acestui an, determinate la plată de către APIA, pentru care se acordă ajutor de stat sub formă de rambursare. Astfel, cantitățile totale de motorină prevăzute în actul normativ sunt de 58.540.501 litri, iar valoarea totală a ajutorului de stat aferent este de 89.515.233 lei, pentru un număr de 10.729 beneficiari. Ordinul a fost transmis către Monitorul Oficial, urmând ca APIA să demareze efectuarea plăților după publicare”, se arată în comunicatul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Reprezentanții Ministerului au subliniat că prin Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014, până la finele anului 2023, se acordă ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, respectiv prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei, utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare.
Pentru anul 2023, autoritățile au decis ca cuantumul subvenției la motorină să fie de 1,529 lei pe litru.
”Pentru anul 2023, diferența dintre nivelul de 1.632,81 lei/1.000 litri al accizei prevăzut la nr. crt. 12 din anexa nr. 1 la titlul VIII «Accize și alte taxe speciale» din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și rata accizei reduse prevăzute la alin. (23) este în cuantum unitar de 1,529 lei/litru și se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare”, potrivit unei informări a MADR din luna ianuarie.
Subvenția la motorină este o schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, iar sumele se încasează prin APIA pentru culturi agricole, pășuni, zootehnie, apicultură și îmbunătățiri funciare – irigații.
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
MESAJE, FELICITĂRI și URĂRI de La mulți ani pentru copii
-
Ştirea zileiacum 19 ore
1 Iunie, Ziua Copilului: Cum a luat naștere sărbătoarea și ce semnificație are această dată
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
1 IUNIE, prima zi de vară în calendar: Ce nu e bine să faci în luna lui CIREȘAR. Tradiții și obiceiuri
-
Actualitateacum 21 de ore
Vouchere sociale 2023: Când intră în luna iunie următoarea tranșă de 250 de lei pe card
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
UPDATE FOTO| INCENDIU pe autostrada A1, sensul Deva- Sibiu: O autoutilitară a luat foc. Intervin pompierii
-
Sportacum 22 de ore
GT Sport Alba Iulia, calificare în etapa superioară la Under 19 după victoria de la Copșa Mică