Ştirea zilei

FOTO/ LIVE VIDEO: Noaptea Muzeelor 2017, la Alba Iulia – O veritabilă călătorie în timp, alături de personaje istorice, războinici daci și romani, nimfe și gladiatori

Ioana Oprean

Publicat

în

Vremuri demult apuse, trăite ”pe viu” – de asta s-au putut bucura vizitatorii Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia care și-a deschis porțile, sâmbătă, pentru cea de-a VIII-a ediție a evenimentului „Noaptea Muzeelor. Noaptea în care istoria prinde viață”.

Organizatorii au pregătit și în acest an un program diversificat, cu paradă a personajelor istorice, momente muzicale, ateliere antice, dansuri romane, lupte de gladiatori și reprezentații susținute de Garda Apulum și Garda Națională – evenimente care s-au desfășurat până târziu, în noapte, atât în interiorul muzeului, cât și pe aleea din fața acestuia, în Sala Unirii și Spațiul Expozițional Poarta a-III-a.

Din anul 2010 muzeul albaiulian a dat evenimentului Noaptea Muzeelor un concept special Noaptea în care istoria prinde viață, tocmai în ideea de a pune în valoare atât patrimoniului expoziţional de care dispune, dar şi impresionanta istorie a județului Alba și a orașului Alba Iulia.

 

Astfel, pentru reamintirea importantelor pagini de istorie care s-au scris pe aceste meleaguri, de acum celebrele personaje istorice, întruchipate de angajații muzeului și voluntari, au dat viață expoziției de bază a muzeului.

Printre ele, vizitatorii au avut ocazia să întâlnească multe personalităţi ale istoriei românilor, precum Mihai Viteazul, Horea, Avram Iancu, regii României Mari, Ferdinand şi Maria sau primul primar român al orașului Alba Iulia, Camil Velican. De remarcat că anul acesta la eveniment a fost prezentă alături de Garda Apulum și Garda Națională, ultimul proiect de succes al Muzeului Național al Unirii.

Noaptea Muzeelor, care se organizează în aproximativ 3.000 de muzee din Europa, a debutat la Alba Iulia în anul 2008 și a reușit să atragă an de an un public tot mai numeros. Anul trecut, peste 11.000 de vizitatori au călcat pragul muzeului.

[nggallery id=3996]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult