Rămâi conectat

Sănătatea și natură

FOTO | Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș va reprezenta Alba la faza naţională ”Sanitarii Pricepuţi”: Aproximativ 300 de elevi din județ au participat la etapa județeană a concursului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș va reprezenta Alba la faza naţională ”Sanitarii Pricepuţi”: Aproximativ 300 de elevi din județ au participat la etapa județeană a concursului

Circa 300 de copii au participat la „Sanitarii Pricepuți”, etapa județeană a celui mai longeviv și cel mai important concurs de educație pentru sănătate și prim ajutor din România, organizat de Crucea Roșie Română, filiala Alba.

Circa 300 de elevi de gimnaziu și de liceu au participat la etapa județeană a concursului „Sanitarii Pricepuți”, care a avut loc în data de 20.06.2024. Competiția este organizată anual de Crucea Roșie Română Filiala Alba și are ca scop formarea elevilor din școlile gimnaziale și liceele din județul Alba, în domeniul educației pentru sănătate și al primului ajutor. Și în acest an, concursul a fost organizat cu sprijinul companiei Star Assembly.

La faza județeană a concursului au fost invitate echipaje de la toate unitățile de învățământ din județul Alba, de nivel gimnazial și liceal. Potrivit regulamentului, competiția a presupus atât o probă practică, cât și o probă teoretică.

Citește și: Puncte de prim ajutor pe timp de caniculă, în Alba Iulia și Aiud, înființate de Crucea Roșie Română Filiala Alba

Conform punctajelor obținute, la gimnaziu concursul a fost câștigat de Liceul Teologic Greco-Catolic Blaj, urmat de Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia și Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș. La licee, pe primul loc s-a clasat echipajul de la Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș, urmat de Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia și Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș.

Anul acesta, judeţul nostru va fi reprezentat la etapa naţională de elevii Liceului „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș, coordonaţi de doamna profesoară Doriana Pârţilă.

„Sanitarii Pricepuți este cel mai longeviv concurs de educație pentru sănătate și prim ajutor din România, cu o tradiție neîntreruptă de peste 60 de ani, reprezentând, totodată, o oportunitate unică pentru elevi de a învăţa și a demonstra ulterior o serie de competențe privind regulile de sănătate și acordare a primului ajutor. Ne bucurăm că, de la an la an, concursul atrage tot mai mulţi participanţi, anul acesta la etapa județeană prezentându-se aproximativ 300 de elevi, din aproape 50 de școli și licee din întreg județul.

Mulţumim tuturor cadrelor didactice pentru efortul depus în pregătirea copiilor şi îi felicităm pe toţi elevii pentru determinarea de a fi din ce în ce mai buni în acordarea primului ajutor. În esenţă, acest concurs este despre dobândirea competenţelor necesare pentru a salva o viaţă şi, din acest punct de vedere, toţi participanţii sunt câştigători, indiferent de poziţia lor în clasamentul final.

Totodată, suntem recunoscători celor care ne-au fost alături în organizarea acestei ediţii a concursului: compania Star Assembly, care și în acest an a premiat performanţa în domeniul acordării primului ajutor, şi instituţiile partenere – DSP Alba, ISJ Alba şi ISU Alba.”, a spus Adrian Dușa, directorul Crucii Roșii Române Filiala Alba.

„Sanitarii Pricepuți” este singurul concurs dedicat sănătății și primului ajutor în școlile din România, încă din anul 1962, având o contribuție însemnată la instruirea elevilor în acordarea primului ajutor, în orice situație: la școală, pe stradă, în cadrul diverselor evenimente publice și orice alte împrejurări în care este nevoie de pricepere, promptitudine și dorință de implicare.

Concursul presupune reguli stricte și o tematică care vizează aspecte legate de: noțiuni generale de igienă și educație pentru sănătate, regimul de activitate și odihnă al elevului, prevenirea bolilor contagioase, consumul de droguri, noțiuni de siguranță rutieră, principiile primului ajutor psihologic, noțiuni de protecție civilă.

Totodată, tematica concursului conține o secțiune consistentă privind acordarea primului ajutor (principii de bază, etape în acordarea primului ajutor, suport vital de bază și defibrilare externă automată, primul ajutor de bază în urgențe de ordin medical, în caz de leziuni, probleme de sănătate cauzate de animale, probleme de sănătate cauzate de mediu etc).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sănătatea și natură

Sănătatea și natură

CEAPA – proprietăţi. Cea mai umilă dintre legume are o forţă de vindecare uriaşă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Boli ce pot fi prevenite cu ceapă • Tratamente interne cu ceapă • Tratamente externe cu ceapă • Remedii din ceapă De la o vreme încoace, tot ce punem în farfurie se studiază în laboratoare şi universităţi. Ştiinţa îşi întoarce atenţia spre farmacia naturii, descoperindu-i cu uimire potenţialul, subapreciat până acum. Iar printre motivele de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea