Curier Județean

FOTO: Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului sărbătorit la Oarda de Jos cu plăcinte, un pahar cu vin și colinde

Mădălina Opriș

Publicat

în

Astăzi este Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului. Păstrând tradiția conform căreia la Lăsatul Secului creştinii trebuie să petreacă alături de familie şi de cei apropiaţi, locuitorii din cartierul Oarda de Jos din Alba Iulia se adună laolaltă la Căminul Cultural pentru a se desfăta cu plăcinte gustoase, un pahar cu vin și pentru a cânta primele colinde din acest an.

Petrecerea Divorțaților

În lumea satului românesc, de Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului, creștinii petrec alături de familie, iar la masă se strâng rudele apropiate sau prietenii şi se desfată cu bucate gustoase: ciorbă, fripturi, plăcinte şi vin. Din dorința de a fi continuatori ai tradițiilor românești, locuitorii cartierului albaiulian se reunesc în jurul mesei și chiar dacă şezătorile nu mai au forţa de odinioară, postul Crăciunului stă sub semnul lor, al momentului în care iarna “bate la uşă”, al colindelor şi ne vestesc apropierea marii sărbători a Naşterii Domnului Iisus Hristos.

La Oarda de Jos tradiția de Lăsatul Secului a început prin anul 1945, în vâltoarea războiului, când două, trei familii se adunau într-o casă și acolo, cu geamurile blocate pentru a nu se vedea afară lumina de la lampa cu petrol, mâncau plăcinte și cântau colinde. Pentru a duce mai departe acest obicei, din 14 noiembrie 1999, intrarea în Postul Crăciunului îi găsește pe ordeni la Căminul Cultural, unde șase femei se ocupă de făcutul plăcintelor. Unele aduc cartofi, altele varză, bărbații vin și țuică, fiecare contribuind cu ceva. Preoții fac dezlegarea mesei în mod creștinesc, toată lumea cântă colinde, se servesc plăcintele și se povestește.

Anul acesta au participat în jur de 200 de locuitori din Oarda de Jos, Oarda de Sus, cunoștințe și prieteni, dar și primarul municipiului Alba Iulia – Mircea Hava, viceprimarii Paul Voicu și Gabriel Pleșa, consilieri locali.

”Mi-am dat seama că e foarte potrivit ca noi, cei credincioși să fim înaintașii celor care s-au dus dintre noi și ne-au lăsat nouă această tradiție”, povestește consilierul local Pavel Popa (Pistol), unul dintre organizatori.

[nggallery id=2981]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

„Armonii și gusturi la Pianu”, festival dedicat Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul

Ioana Oprean

Publicat

în

„Armonii și gusturi la Pianu”, festival dedicat Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul În 10 și 11 octombrie se va desfășura ediția 2026 a festivalului „Armonii și gusturi la Pianu”.  Primăria și Consiliul Local Pianu, Județul Alba, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Academia de Științe […]

Citește mai mult

Curier Județean

Când va avea loc Târgul Cepei 2026 de la Săsciori: Ce pregătesc organizatorii

Ioana Oprean

Publicat

în

Când va avea loc Târgul Cepei 2026 de la Săsciori: Ce pregătesc organizatorii Ediția 2026 a Târgului Cepei de la Săsciori va avea loc în 26 octombrie. Evenimentul va fi organizat de Primăria și Consiliul Local Săsciori în Piața Agroalimentară din Săsciori. Organizatorii pregătesc „degustare și vânzare de produse tradiționale locale, însoțite de cântec și […]

Citește mai mult

Curier Județean

A găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras 3.600 de lei din contul unei firme: Femeia care a scos banii, trimisă în judecată la Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

A găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras 3.600 de lei din contul unei firme: Femeia care a scos banii, trimisă în judecată la Tribunalul Alba O femeie care a găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras cu el, în doar o jumătate de oră, 3.600 de […]

Citește mai mult