Curier Județean

FOTO| Jandarmii din Alba au donat sânge de Ziua Mondială a Sănătății: „Este un profund act umanitar faţă de semeni”

Ioana Oprean

Publicat

în

La data de 7 aprilie marcăm Ziua Mondială a Sănătății, zi care aniversează fondarea în anul 1948 a Organizației Mondiale a Sănătății. Cu acest prilej jandarmii din Alba s-au mobilizat și au donat sânge.

Petrecerea Divorțaților

Donarea de sânge este un profund act umanitar faţă de semeni, este un gest nobil de ajutor al omului aflat în suferinţă. Oricine poate avea nevoie într-un anumit moment al vieţii sale de o transfuzie de sânge ca urmare a unor accidente sau a unor boli soldate cu pierderi masive de sânge. Donarea de sânge nu poate fi înlocuită de niciun fel de tratament, are un maximum de eficienţă şi poate duce la salvarea unor vieţi. Pornind de la aceste considerente, astăzi, 7 aprilie, încă de la primele ore ale dimineţii, angajaţi ai Jandarmeriei Alba s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Judeţean Alba şi au donat sânge.

De-a lungul anilor, Jandarmeria Alba s-a implicat în multe proiecte umanitare care, printre altele, au vizat inclusiv donarea de sânge. Mulţi dintre angajaţi donează sânge periodic şi, mai mult, au sprijinit de fiecare dată Centrul de Transfuzii Judeţean Alba atunci când acesta s-a confruntat cu un deficit la unele grupe rare de sânge.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult