FOTO | Investiții pentru protecția împotriva inundațiilor pe râul Arieș: Lucrări importante la Lunca Merilor (Bistra)
Investiții pentru protecția împotriva inundațiilor pe râul Arieș: Lucrări importante la Lunca Merilor (Bistra)
Ca urmare a prezentării programului de investiții propus pentru anul 2025 de către Serviciul de Gospodărire a Apelor (SGA) Alba, prefectul județului Alba, Nicolae Albu, însoțit de directorul SGA, domnul Valentin Dican, a efectuat o vizită pe teren în satul Lunca Merilor, la solicitarea primarului localității și a locuitorilor din zonă.
Administrația Bazinală de Apă Mureș, prin intermediul SGA Alba, derulează un proiect amplu de amenajare a râului Arieș și a afluenților săi, având ca scop reducerea riscului de inundații în localitățile Câmpeni, Baia de Arieș și Lunca Arieșului, precum și în aval de acumularea Mihoești, județul Alba.
Citește și: Măsuri pentru protejarea de INUNDAȚII a 6 localități din județul Alba: Care este planul autorităților

Printre obiectivele prioritare ale proiectului se numără și continuarea lucrărilor de îndiguire în localitatea Bistra. Digul de protecție are o lungime totală proiectată de aproximativ 1.400 de metri, din care, până în prezent, au fost executați 309 metri. În acest sens, a fost demarată reactualizarea studiului de fezabilitate, urmând ca acesta să fie avizat de comisia tehnico-economică a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, iar ulterior să fie obținut actul aprobator, în vederea promovării proiectului pentru finanțare în anul 2025 și demararea efectivă a lucrărilor.
„ABA Mureș, prin SGA Alba, consideră imperios necesară finalizarea acestor lucrări, având în vedere rolul esențial pe care îl au în protejarea vieților și bunurilor cetățenilor din zonă. Proiectul vizează nu doar îndiguirea, ci și stabilizarea albiei râului și consolidarea malurilor, în vederea reducerii efectelor negative ale viitoarelor inundații.
Prin această investiție, autoritățile își reafirmă angajamentul față de siguranța comunităților locale și față de gestionarea durabilă a riscurilor generate de schimbările climatice și de fenomenele meteorologice extreme”, se arată într-un comunicat de presă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, recepționată cu mare întârziere: Cum arată noua clădire de pe locul fostului bloc „Turturica”
Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, recepționată cu mare întârziere: Cum arată noua clădire de pe locul fostului bloc „Turturica” Joi, 22 octombrie 2026, a fost recepționată, cu o mare îmtârzire, prima parcare supraetajată din Alba Iulia. Noua parcare din zona fostului bloc „Turturica” a fost proiectată pentru a suplimenta locurile disponibile într-o zonă aglomerată […]
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp Povestea exproprierilor pe ,,bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord, din cartierul Orizont, este departe de a se termina. Primăria Alba […]
Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!
Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]
