FOTO| Intervenții ale SVSU Alba Iulia și ISU pentru înlăturarea efectelor inundațiilor. Primarul Paul Voicu va sesiza CNAIR cu privire la situația de la Oarda
Viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Voicu a postat un mesaj referitor la situația inundațiilor din oraș. Întregul sistem pentru situații de urgență, atât de la primărie cât și de la ISU a fost mobilizat pentru a intervenii în lupta împotriva inundațiilor.
„47 litri/mp timp de două ore în zona Alba Iulia, Oarda, Ciugud, Bărăbanț și Micești. Cu greu corectezi consecințele, oricine ai fi și în orice loc s-ar întâmpla asta. Iar un avertisment de cod portocaliu îți spune doar cât de neplăcută va fi situația, nu-ți dă soluția.
Întregul sistem pentru situații de urgență, atât de la primărie cât și de la ISU, a fost activat și mobilizat. Pompieri din Alba Iulia, dar și din Aiud, Sebeș și Blaj susținuți de angajați și voluntari ai SVSU Alba Iulia și Teiuș, adică peste 60 de oameni și utilaje intervin la fiecare sesizare. Avem semnale că în Oarda apele pluviale din zona autostrăzii n-au fost preluate din cauza lipsei sistemului, prevăzut în proiect dar neexecutat încă. Am solicitat intervenția rapidă la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru a face o prioritate din asta.
https://www.facebook.com/www.ziarulunirea.ro/videos/775674403240813/
În afara orașului intervin inclusiv lucrătorii de la drumuri și poduri naționale.
Se intervine pe toate străzile inundate, în curți și locuințe, subsoluri de blocuri, dar și la agenți economici precum Kaufland sau IPEC.
Am solicitat, către APA CTTA, deplasarea de utilaje suplimentare la Alba Iulia.
Întreg sistemul de canalizare va fi verificat, în perioada imediat următoare, cu camere SSTV pentru a decolmata acolo unde e cazul.
Albaiulienii pot semnala orice problemă la dispeceratul primăriei.”, a scris acesta.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]
Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri
Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]
VIDEO | Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint”
Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint” În locul în care a funcționat fosta baie populară din Sebeș a apărut o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, care va găzdui un centru multifuncțional ce va […]
