FOTO| Elevii merituoși din comuna Ighiu, premiați pentru rezultatele obținute la concursul „Cei mai buni dintre cei buni”, ediția a III-a
Elevii merituoși și silitori, din comuna Ighiu, au fost premiați joi, 13 iulie, de către administrația locală. Participanții la etapa finală a concursului „Cei mai buni dintre cei buni” au primit diplome și bani, oferite de primarul Traian Rusu.
Din cei peste 200 de copii de la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Ighiu, cu structurile aferente, care au concurat la prima etapă, 80 au fost cei care s-au clasat pe primele trei locuri la etapa finala a concursului și au fost răsplătiți cu diplome și premii în bani.
”Azi, cu multă bucurie si emoție sufletească, în calitate de primar și de inițiator al acestui minunat proiect, am înmânat premiile si diplomele obținute de elevii participanți la etapa finală (pe comună) a Concursului „Cei mai buni dintre cei buni”, aflat la ediția a III-a.
Aceștia mi-au transmis emoție, bucurie dar si satisfacția că a fost apreciată toată munca si osteneala lor. Aceasta a fost si ideea: de a-i stimula sa învețe cât mai bine, de a-i asigura de faptul ca sunt alături de ei!
Îi felicit încă o dată atât pe ei, pe cadrele didactice care i-au coordonat si îndrumat, cât și pe părinții lor pentru aleasa educație! Sunt foarte mândru de nivelul educației din comuna noastră!
Vacanță plăcută, dragilor! Să vă bucurați de vacanță, de familie, de tot ce vă înconjoară!”, a transmis Traian Rusu, edilul comunei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Ziua Armatei României 2026, marcată la Alba Iulia printr-un ceremonial militar și religios: Manifestări omagiale la Cimitirul Eroilor
Ziua Armatei României 2026, marcată la Alba Iulia printr-un ceremonial militar și religios: Manifestări omagiale la Cimitirul Eroilor Ziua Armatei României a fost marcată duminică, 25 octombrie 2026, la Alba Iulia, printr-un ceremonial militar și religios organizat la Cimitirul Eroilor, în memoria militarilor care și-au sacrificat viața pentru apărarea țării. Manifestarea, organizată de Instituția Prefectului […]
Cum este caracterizat generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros în propunerea de acordare a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia”: „Responsabilități de cel mai înalt nivel”
Cum este caracterizat generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros în propunerea de acordare a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia”: „Responsabilități de cel mai înalt nivel” Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Alba Iulia de luni, 26 octombrie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind conferirea titlului […]
25 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, duminică, 25 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de […]

