FOTO: Donații de la grup de liberali inimoși din Alba, pentru sinistrații din Săliștea
Un grup de liberali inimoși din Alba Iulia au demarat săptămâna trecută un program de ajutorare a celor care au avut de suferit de pe urma calamităților naturale din ultima vreme. O primă acțiune în acest sens s-a desfășurat miercuri, 19 iunie, în comuna Săliștea. Liberalii au dus mai multor familii din localitate alimente, apă potabilă, materiale de construcții, îmbrăcăminte, mobilă și electrocasnice.
Prezent la acțiune, Gabriel Pleșa, viceprimarul municipiului Alba Iulia, a declarat: „În urma unor discuții pe care le-am avut cu colegi din PNL și cu domnul primar din Săliștea, domnul Aurel Stănilă, am decis să începem acțiunile noastre din comuna Săliștea, una din comunele afectate de calamitățile naturale din luna aceasta. Sunt aici oameni care au nevoie de sprijin, iar noi am încercat să-i ajutăm. Vom continua astfel de acțiuni și-i încurajăm pe toți oamenii de bine, care doresc să-i ajute pe sinistrații din județ, să facă acest lucru. Le mulțumesc celor care au fost alături de noi de această dată, dar și firmelor SC Ancău Company SRL și SC Derby Trans SRL, care ne-au ajutat în demersul nostru”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”
Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]
