FOTO: Daniel Groza, portarul LPS Sebeș cu golurile din degajări: la Under 19, două reușite de la peste 70 de metri!
Daniel Groza, portarul formației LPS Sebeș, are la activ două goluri la nivelul campionatului Under 19, ambele reușite fiind din degajări din poartă-n poartă, prima dintre acestea în partida externă cu Kinder Sângeorgiu de Mureș (etapa a 3-a, 5-2, în 16 septembrie), a doua fiind în “Arini” cu LPS Bistrița (etapa a 8-a, 5-1, în 8 octombrie).
“Este un sentiment special ca portar când reușești să marchezi. Nu-mi venea să cred când am văzut că mingea a intrat în plasă, am fost surprins și amuzat în același timp. La primul gol chiar am vrut să înscriu, a fost reușita egalizatoare, a contat foarte mult în economia disputei. La Sângeorgiu mi-am zis încă de la încălzire că încerc să dau tare, din poartă-n poartă, am remarcat că portarul stătea prea «sus». La al doilea, la meciul de acasă, am avut noroc, portarul advers a gafat, s-a împiedicat și l-a depășit mingea”, a explicat Daniel reușitele de la peste 70 de metri.
Daniel a împlinit 17 ani în 8 mai și a început fotbalul acasă, la Sebeș, la vârsta de 7 ani, acum un deceniu. A fost legitimat la Academia Școala de Fotbal Valea Frumoasei, apoi a plecat un sezon la CFR Cluj, a revenit la formația din Săsciori, iar în 2021 a trecut la LPS Sebeș, unde în sezonul trecut a apărat la ambele categorii de vârstă Under 17 și Under 19. 
Încă de la debutul pe terenul de fotbal s-a remarcat drept un junior de perspectivă, luând premii individuale la diverse competiții zonale. Atras de mic de sport (o “moștenire” de familie, mama sa Ana Pakot jucând handbal pentru echipa din Sebeș), pasionat de baschet, handbal sau volei, Daniel Groza este elev în clasa a XI-a, profilul filologie, la Colegiul Național “Lucian Blaga” Sebeș, descurcându-se bine și la acest capitol (media 9.00).
*Antrenamente individuale cu Cătălin Suciu
Daniel Groza are săptămânal 5 antrenamente la echipa de club și, suplimentar, pentru a progresa, se mai pregătește de 3 ori, individual, cu Cătălin Suciu, portarul divizionarei terțe Industria Galda de Jos. A ales numărul “12” pe tricou, se inspiră din portari celebri precum Ilker Casillas sau Marc-Andre ter Stegen, dar admiră și stilul lui Roland Niczuly (căpitanul formației Sepsi Sf. Gheorghe).
“Daniel este un portar bun pentru nivelul acesta, curajos, serios, disciplinat. Are calități incontestabile, însă mai trebuie să muncească să-și îmbunătățească procedeele tehnice și ne dorim enorm să-l vedem la un nivel superior”, l-a caracterizat antrenorul Cosmin “Coco” Groza, invitat alături de elevul său la o emisiune la Radio Unirea FM.
Tânărul goalkeeper din Sebeș (cu o înălțime de 1,89 metri) crede că are timpul de partea sa și speră ca în viitor să impresioneze și prin prestațiile între buturi.
“Am înălțimea adecvată postului, calități fizice bune, reflexe rapide și degajări bune. Visez să ajung în prima ligă din România și să apăr în străinătate, chiar dacă mai e mult până departe”, conchide Daniel Groza
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Video | Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia), după cel de-al patrulea AUR MONDIAL de seniori la powerlifting: „15 ani de muncă, nenumărate pregătiri, fără niciun antrenament ratat”
Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia), după cel de-al patrulea AUR MONDIAL de seniori la powerlifting: „15 ani de muncă, nenumărate pregătiri, fără niciun antrenament ratat” Andrei Irimie, sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia și pregătit de antrenorul Ovidiu Pănăzan, a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de Powerlifting – seniori, desfășurat la […]
CIL Blaj acuză CSM Unirea Alba Iulia de „jocuri murdare” înaintea derby-ului de pe „Cetate”: „Vă temeți de noi pe teren?”
CIL Blaj acuză CSM Unirea Alba Iulia de „jocuri murdare” înaintea derby-ului de pe „Cetate”: „Vă temeți de noi pe teren?” CIL Blaj lansează acuzații dure la adresa unor reprezentanți ai conducerii Unirii Alba Iulia, pe care îi acuză că ar încerca să transfere jucători ai echipei blăjene chiar înaintea confruntării directe de sâmbătă. Reprezentanții […]
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, derby „de Alba” pe „Cetate”, cu sete de revanșă pentru lider! Metalurgistul Cugir, test dificil acasă, CSU Alba Iulia – deplasare la Arad
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, derby „de Alba” pe „Cetate”, cu sete de revanșă pentru lider! Metalurgistul Cugir, test dificil acasă, CSU Alba Iulia – deplasare la Arad, în etapa a 13-a din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, derby-ul „de Alba”, sâmbătă, pe „Cetate”, este și derby-ul rundei a […]
