Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO| Curs de resuscitare și salvare în caz de înec, la Alba Iulia: „Cum ar fi fost dacă aș fi știut să intervin?”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum ar fi fost dacă aș fi știut să intervin? E o întrebare pe care majoritatea dintre noi am avut-o sau o vom avea în minte în cazul unei întâmplări nefericite.

Pentru că o persoană, sau un copilaș, în special se poate îneca oricând, nu doar la botez, precum în cazul dramatic al bebelușului de la Suceava.

-Se poate îneca cu lapte de la sân, apă sau ceai;
-Se poate îneca cu salivă sau vomă;
-Se poate îneca cu orice obiect mic pe care îl bagă în gură;
-Se poate îneca cu mâncare.

De asemenea stopul cardio-respirator poate interveni, în special la adulți, ca urmare a unor afecțiuni cardiace, de cele mai multe ori fără antecedente medicale!

Vasile Vlașin și-a pierdut băiețelul în vârstă de 2 ani și jumătate, în urma unui banal înec cu mâncare. De atunci a promis să ajute alți părinți să nu mai treacă prin același chin și să se întrebe „Cum ar fi fost dacă aș fi știut să intervin?”.

Vineri, cursul a fost organizat si la Alba Iulia respectand toate normele de protectie in vigoare. Cursurile se realizeaza practic pe manechine si sunt gratuite.Participanti exerseaza manevre de resuscitare si dezobstrucția de cai respiratorii in caz de inec atat pe manechie de adult cat si in cazul copiilor mici si bebelusi.Un curs dureaza in medie 4 ore si este organizat in 2 grupe pe zi.

Proiectul a fost demarat la inceputul anului 2016 dupa ce in toamna anul 2015 acesta si-a pierdut baietelui printr-un accident stupid prin inec cu mâncare.In cadrul cursului pe un simulator de pacient se exersează diferite stari ale pacientului si cu ajutorul defribilatorului automat robotul spune si indruma pasi ce trebuie urmati pentru folosirea acestuia pe pacient.

Toate echipamentele si manechinele din dotare sunt recent achizitionate si performante,acestea fiind cumparate din donatiile participantilor la cursuri sau donare catre asociatia Parinti Salvatori. Solicitarile pentru sustinerea cursurilor se fac pe pagina Parinti Salvatori.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 17.00, pe DJ 107. O persoană a fost rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Citește și: ACCIDENT rutier pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO

Ziarul Unirea

Publicat

în

Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri internaționale din cadrul conferinței „Regional Military Engineerinf Conference”, reunind lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea